Doina SÎRBU
Cu toate că germanii nu cunoșteau prea multe despre România, prof. univ. dr. Alexander Rubel a venit în Iași încă din 2001 în calitate de director al Goethe -Zentrum, Centrul Cultural German, și locuiește aici de mai mult de 14 ani. A învățat limba română după ureche și din mers, fiindcă în anii ’90 găseai puțini români care să să se descurce în engleză, cu atît mai puțin în germană. Actualul director al Centrului Cultual German a ocupat și funcția de lector al Serviciului German de Schimb Academic (DAAD) la Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), iar începînd cu anul 2011 acesta deține postul de director al Institutului de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iaşi, fiind, în acelaşi timp, profesor asociat la UAIC.
Doina Sîrbu:
Cum ați trăit momentul căderii Zidului Berlinului?
Alexander Rubel:
Eram prea tînăr ca să înțeleg tot ce a fost acolo, aveam 18-19 ani. Mă uitam la televizor și nu înțelegeam ce se întîmplă. Eram acasă, lucram în serviciu civil, pentru că la noi s-a putut face asta cînd aveam armata obligatorie, să aleg între armată și serviciu civil. M-am întors de la muncă și m-am uitat la știri și am văzut ce se întîmplă. Generația mea a fost obișnuită cu faptul că sînt două țări și toată lumea din generația mea nu și-a făcut gînduri despre ce se întîmplă acolo și ce va fi în viitor. Era locul sovietic, linia care separa Estul de Vest și era o linie de demarcațiune între cele două sisteme, era stabil și nimeni nu s-a gîndit că se va schimba în curînd. Atunci nu am avut maturitatea să gîndesc analitic sau să-mi dau seama ce înseamnă asta pentru Europa și pentru țara mea.
Doina Sîrbu:
Conform unui sondaj realizat de cotidianul „Bild” unii germani consideră și acum că ar fi mai bine ca Zidul Berlinului să existe. Se simte în rîndul germanilor dorința de a se întoarce în perioada de după demolarea zidului?
Alexander Rubel:
Ziarul „Bild” este, dacă vreți așa, un fel de Click! al germanilor, este ziarul cu mult roșu, litere mari și scandaluri. Este un tabloid. Astfel că depinde pe cine au întrebat. Probabil nu au întrebat pe cei din rîndul profesorilor universitari, ci doar în rîndul cititorilor tipici ai ziarului. Într-adevăr, există încă o ruptură între Germania de Est și Germania de Vest astfel încît mulți dintre cei din Est, mai ales cei care sînt cel puțin de-o seamă cu mine sau mai în vîrstă, care au trăit o parte importantă a vieții lor în RDG, se simt violați și puși de o parte. Viața lor este pusă sub îndoială generală. Probabil că au dus o viață normală, nu au avut conflicte cu sistemul, nu toți erau anticomuniști. Ei percep Vestul ca un sistem colonial, care a negat toate reușitele vieții lor. Vestul are conceptul că „uite, noi pompăm bani pentru prosperarea foștilor comuniști care sînt leneși și care încă nu au învățat să muncească cum o facem noi”. Stereotipurile acestea de la începutul anilor ’90 s-au erodat și, după părerea mea, nu cred că în Vest se găsește o majoritate care să spună așa ceva.
Există încă o ruptură între Germania de Est și Germania de Vest încît mulți din Est, mai ales cei care sînt minimum de-o seamă cu mine sau mai în vîrstă, care au trăit o parte importantă a vieții lor în RDG, se simt violați și puși de o parte. Viața lor este pusă sub îndoială generală.
Doina Sîrbu:
Aproape două treimi dintre berlinezi încă văd diferența între partea de Est și cea de Vest a capitalei reunificate. De asemenea, conform unui raport guvernamental, decalajele economice dintre Estul și Vestul Germaniei continuă să fie resimțite. Ce ați observat dumneavoastră în rîndul concetățenilor?
Alexander Rubel:
Sînt diferențe mari în privința dezvoltării regionale. Sînt niște zone în Germania de Est care sînt absolut golite de oameni, nu există nicio formă de industrie și nu va exista niciodată pentru că au rămas doar bătrîni. Toți care au un pic de spirit de mobilitate au plecat de acolo. Este o diferență economică, salariile în Germania de Est sînt un pic mai mici, cum ar fi în Moldova și București, de exemplu.
ROMÂNIA NU ARE O MARE VIZIBILITATE ÎN GERMANIA,
DOAR UNILATERAL SAU PENTRU CEI CARE
SE INTERESEAZĂ CU ADEVĂRAT
Doina Sîrbu:
Cum credeți dumneavostră că este văzută România peste hotare?
Alexander Rubel:
Eu locuiesc în România de 14 ani și nu știu în ce măsură pot răspunde la această întrebare, dar aș spune că în contextul german, imaginea României este determinată de imigranții care ajung aici în ultimul timp. Puțini știu că majoritatea imigranților care vin sînt absolvenți ai facultăților din România sau Germania, oameni care sînt ingineri, muzicanți, apropo sînt foarte mulți muzicanți români în orchestrele germane. Majoritatea probabil îi vede pe cei care sînt mai vizibili pe străzi, pentru unii nici nu sînt ușor de identificat, ca cei din sud-estul Europei care au altă ținută, poartă baticuri și chestii de genul ăsta. Dar, în general, România ca atare, ca țară, nu prea există în conștiința germanilor deoarece despre ea se știe foarte puțin. Au fost difuzate niște reportaje despre Carpați și despre peisajul Ardealului, dar tot nu prea se știu multe lucruri. O mică schimbare a situației s-a produs în momentul în care Klaus Iohannis a devenit președinte, pentru că atunci s-au difuzat niște știri despre România. Dar foarte interesant este că odată ce Iohannis a fost acum în Germania, în vizită la Berlin, pentru a discuta cu Merkel, nu a fost nicio știre în toată țara. Asta este realitatea. România nu are o mare vizibilitate în Germania, doar unilateral sau pentru cei care se interesează cu adevărat, cei care citesc presa de calitate cum e „Frankfurter Allgemeine” care are niște noțiuni și știe ce se întîmplă în acest moment cu DNA-ul și așa mai departe. Asta este o minoritate, majoritatea sînt cititori ai revistei de stil Click! și nu au cunoștință despre România. În mass-media obișnuită din Germania nu prea apare nimic despre aceasta.
Doina Sîrbu:
Credeți că această vizibilitate redusă a făcut ca România să nu adere încă la Spațiul Schengen?
Alexander Rubel:
Nu cred că Schengen-ul are o legătură cu faptul că puțini germani cunosc ceva despre România. Cred că politicienii au probabil o altă agendă. În ultimul timp nu sînt foarte apropiat de discuția dată. Din cîte știu eu problema este Bulgaria. Nu poate fi lăsată România să intre dacă Bulgaria nu este încă gata din cauza granițelor comune. Așa am înțeles eu. Probabil ar fi o variantă ca aeroporturile să fi dat drumul la intrare în Schengen și nu la granițele terestre.
Doina Sîrbu:
Ați menționat că sînteți de 14 ani în România. Cum ați simțit diferențele culturale, atît în plan profesional, cît și personal?
Alexander Rubel:
De-a lungul celor 14 ani s-au schimbat foarte multe, asta e clar, dar dacă nu ar fi o diferență, ar fi o pierdere a propriei identități. În privința mentalităților sînt și acolo diferențe, dar trebuie să fim atenți să nu intrăm în stereotipuri, cum ar fi că nemții sînt punctuali. După cum ați observat nu e adevărat. Dar într-adevăr conceptul de timp este altul, organizarea muncii probabil este alta. Sînt anumite diferențe care pot fi explicate prin mentalitate, stil sau diferențe culturale. Repet, nu aș spune că o cultură sau o mentalitate ca cea germană sau română este mai bună sau mai rea decît celelalte. Sînt doar anumite diferențe de abordare. De exemplu, în Germania la un moment dat, cînd e ceva de făcut sau de rezolvat se spune nu se poate, punct și nu se poate. În România lucrurile merg uneori foarte ciudat și dificil, nici pînă în ultimul moment nu se ia o decizie, dar atunci se poate rezolva chiar și ceva ce înainte a fost clasificat că nu se poate rezolva. Asta este o diferență a spiritului de improvizație. Modul de a organiza lucrurile, uneori, oferă în România un rezultat care în Germania nu ar fi fost posibil.
Doina Sîrbu:
Vorbiți foarte bine limba română. Cît de complicat este pentru un vorbitor de limbi germanice să o învețe?
Alexander Rubel:
Este o întrebare foarte complicată avînd în vedere că limba română este o limbă romanică care, probabil, trebuie să aibă același grad de dificultate ca italiana sau franceza pentru cel care provine dintr-o țară germanofonă sau de o limbă germanică. Eu nu pot să fac o comparație pentru că am învățat franceză și latină la școală și este un alt lucru să înveți o limbă decît cum am învățat eu româna mai mult după urechi și din mers. Apropo, cînd am venit în Iași mai era un tip din Germania care era dintr-o altă generație și nu am comunicat decît profesional. Adică nu am avut prea multă distracție, în ghilimele, să mă pierd în engleză sau în germană avînd în vedere că am fost cumva forțat de la început să vorbesc și să înțeleg românește. Acum 14 ani nici în magazine, nici în rîndul tinerilor, nu prea am găsit oameni care să știe cel puțin engleza. Astfel, am fost aruncat în bazin să înot de la început. Din cauza aceasta spun cît de complicat este, dar eu aș spune că gradul de dificultate ar fi probabil același ca și în cazul altor limbi europene indiferent dacă sînt romanice sau slave.
ÎN GERMANIA, UNIVERSITATEA E CONCENTRATĂ
PE LIBERTATEA STUDENTULUI CARE POATE
SĂ-ȘI ALEAGĂ CE VREA EL SĂ FACĂ
Doina Sîrbu:
Care este în viziunea dumneavoastră rolul universităților în Iași?
Alexander Rubel:
Dacă vă uitați la cifrele care în ultimii ani totuși s-au schimbat, din păcate nu mai sînt atîția studenți ca pe vremuri. Practic, în urmă cu cinci ani au fost minimum 70.000 de studenți în Iași. Nu știu sigur cîți sînt în acest moment, dar doar prin faptul matematic al cifrelor cred că se aduce un impact senzațional pentru un oraș care este cotat cu maximum 300.000 de locuitori în acest moment. Este și un factor economic, studenții merg prin baruri, factor cultural, studenții merg la evenimentele noastre de exemplu, la concerte, seri de film și așa mai departe. Prin faptul că Iașul este un centru universitar, orașul devine mai vizibil decît la prima vedere. Scăderea numărului de studenți este un fapt valabil și pentru alte universități din Iași, dar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, anual, sînt niște rapoarte în care sînt anunțate cifrele, statistic vorbind. O explicație posibilă ar fi că acum în facultate intră cei care s-au născut după Revoluție, iar după Revoluție vedeți în statistică o scădere a natalității. Astfel încît rezervorul potențialilor studenți este deja redus. Pe de altă parte, încă este criză. Să mergi la facultate, mai ales dacă nu ești din oraș, dacă ești de la țară, înseamnă niște costuri pe care probabil unele familii nu și le pot asuma. Și mai mult, la BAC au apărut camerele video. Nu am cifre în cazul acesta, dar probabil dinamica s-a schimbat în promovarea examenului după introducerea camerelor video, cu care nu mai poți să aranjezi lucrurile cum o făceai înainte.
Doina Sîrbu:
Cum resimțiți diferențele între sistemul de învățămînt din România și Germania?
Alexander Rubel:
Este complet altfel. Lăsînd la o parte faptul că și Germania a trecut de cîțiva ani la sistemul Bologna, totuși diferența cea mai mare între cele două sisteme este că în Germania universitatea e concentrată pe libertatea studentului care poate să-și aleagă ce vrea el să facă, în comparație cu România unde studentul este ca la școală, primește orarul, trebuie să se ducă la toate chestiile acestea obligatoriu. Nu are cum să spună nu îmi place epoca asta sau nu îmi place materia aceasta, mă duc la o altă disciplină și la un alt profesor. Acesta este un lucru lesne de făcut și de înțeles în Germania unde ai o ofertă uriașă de cursuri care sînt din diferite module cu care trebuie să acoperi anumite solicitări. Poți să alegi la literatură germană, dacă doreai să îl studiezi pe Goethe sau pe Thomas Mann, poți alege perioade diferite. Doar trebuie să ai o dovadă că ai făcut literatura, dar ce curs de literatură alegi, este pe placul tău în calitate de student, în ciuda faptului că sistemul Bologna a mai redus în Germania din libertatea asta de a alege orice lucru pe care voiai să-l faci. Pe de altă parte, sistemul acesta are un dezavantaj, pentru că mulți studenți nu sînt capabili să-și organizeze timpul. Acum, cu sistemul Bologna, studenții sînt ghidați sau chiar ciufuliți dacă nu aduc la timp lucrările sau dovezile că au fost la cursurile respective, dar uneori nu ești obligat să termini cursurile în perioada respectivă. Faptul că tu poți alege să te duci la cursul x sau la profesorul y îți dă libertate, dar și responsabilitate. Unii sînt distrați de viața studențească, probabil au și niște probleme cu examenele, nu au curajul uneori să se prezinte. Ei sînt în pericol să se piardă în sistemul liberal.
Doina Sîrbu:
Studenții din România vi se par altfel decît cei din Germania?
Alexander Rubel:
Nu mai sînt tînăr, nu pot să spun din proprie experiență. Un lucru pe care l-am sesizat la studenții români în comparație cu cei germani este că primii sînt mai puțini autonomi și îndrăzneți. Aventura de a pleca în străinătate, un lucru care la noi face parte din curriculum, deci rar cînd sînt studenți care nu au avut un stagiu în străinătate cu Erasmus sau prin alte proiecte. În România am observat că mulți sînt fricoși în sensul ăsta. În Germania mobilitatea este și mai mare în rîndul studenților, mobilitatea că tu nu merge la universitate pentru că întîmplător te-ai născut în zonă, ci alegi universitatea cu grijă și după anumite criterii. Deci sînt mai puțin îndrăzneți, în general, și mai puțin autonomi și mulți stau cu părinții, lucru care în Germania este mai puțin răspîndit. Studenții încearcă să aibă cît mai multă libertate, să se mute în cămin sau în apartamente pe care le închiriază împreună cu alții.
ESTE PĂCAT PENTRU IAȘI
CĂ BIJUTERIA DE CLĂDIRE PE CARE NOI
AM RENOVAT-O STĂ ACUM NEFOLOSITĂ
Doina Sîrbu:
Cum a apărut Centrul Cultural German din Iași?
Alexander Rubel:
Cînd am venit la conducerea Centrului Cultural German acesta exista de aproximativ zece ani, 1994. A fost o inițiativă care s-a născut imediat după Revoluție. Niște germanofili în tradiția lui Maiorescu și a lui Asachi s-au întrebat de ce doar Institutul Francez a încercat imediat după anii ’90 să-și găsească un nucleu aici și au abordat autoritățile germane în privința înființării unui Centru Cultural German. A fost o inițiativă locală a intelectualilor ieșeni în frunte cu Andrei Corbea-Hoișie, actualul director al Editurii Universității și șeful Catedrei de Germanistică. Nu a fost ușor. Centrul nu a fost clădit într-o noapte. A durat pînă au fost convinse și oficialitățile germane unde Ambasada a jucat un rol esențial. Ambasada, împreună cu conducerea Ministerului de Afaceri Externe a reușit să forțeze Institutul Goethe să se implice, astfel încît acesta a fost unul dintre nașii Centrului Cultural German. De 21 de ani, centrul a devenit un brand al Iașului.
Interesul Germaniei pentru România a crescut după ce a fost ales Iohannis președinte, însă nu suficient încît să fie acoperită pe larg, de posturile TV nemțești, vizita lui oficială la Berlin.
Doina Sîrbu:
Care au fost dificultățile prin care a trecut CCG de cînd sînteți la conducerea instituției?
Alexander Rubel:
Eu am avut norocul că momentul cu cele mai mari greutăți nu m-a privit pentru că nu mai eram director. Am avut un prim mandat între 2001 – 2003 și sînt din nou director din 2009. Deci în faza de criză am suferit lateral, cu inima, nu am fost direct implicat. Era vorba de pierderea clădirii unde Centrul Cultural German a funcționat și peripețiile pînă cînd s-a găsit un sediu nou. O perioadă de tranziție, cu o clădire în Copou, pe care ne-a dat-o Universitatea „Cuza”, actualul corp I, dar atunci nerenovat. Pînă cînd s-a instalat aici, prin amabilitatea Universității Tehnice, au fost niște clipe foarte stresante pentru conducerea de atunci avînd în vedere că situația era mai puțin plăcută cu atît mai mult că în clădirea veche s-au investit foarte mulți bani. Nu pot să critic justiția, dar ceva nu era în regulă. Păcat pentru Iași că bijuteria de clădire pe care noi am renovat-o stă acum nefolosită.
Doina Sîrbu:
Spuneați, în calitate de director al CCG din Iași, că acest centru „este o iniţiativă culturală română, o iniţiativă care a spus că trebuie să avem un centru cultural german pentru că Iaşul merită această legătură”.
Alexander Rubel:
Exact atunci asta a fost pornirea celor care l-au înființat în ’94.
Doina Sîrbu:
După atît timp cît v-ați aflat pe teritoriul României, cum percepeți legătură dintre două culturi europene diferite?
Alexander Rubel:
Simt mai mult un fel de sens unic. Deci în Germania, după cum v-am spus la început, nu se știu prea multe lucruri despre România. Institutul Cultural Român din Berlin este o instituție foarte merituoasă. Am avut prilejul să fiu acolo de două – trei ori, un loc interesant, dar publicul, după cum am observat eu, era format doar din români sau nemții care aveau deja o bună cunoștință despre România pentru că ori sînt căsătoriți cu românce, ori au alte legături profesionale sau personale. Deci cultura română este o cultură de nișă care, după părerea mea, nu este promovată. Probabil sînt alții care spun că nu este adevărat, dar consider că nu este promovată după cum trebuie, este cunoscută doar în cercuri restrînse. Cei care au avut acces sau au cunoștințe de cultură română sau care sînt cumva personal implicați sînt entuziasmați. Vă dau un exemplu, un profesor universitar nu a avut nicio legătură cu România, dar fiica lui a ales că facă un stagiu de practică într-o organizație caritabilă organizat prin biserica luterană în Sighișoara. Ea a venit în acest oraș, iar părinții au vizitat-o și au rămas absolut uimiți de tradițiile din Ardeal. Și-au creat prin intermediul sașilor o rețea de cunoștințe care l-a făcut pe profesor să fie oaspete la Universitatea din Sibiu și a ținut cursuri la teologie despre istoria în perioada nașterii lui Iisus, istoria biblică. Astfel, dacă nemții sînt aduși aici prin contacte personale au zis „băi, ce interesant este. Îmi place și vreau să revin”. Primul pas este cel care este mai greu și din cauza aceasta am zis sens unic, iar invers e mult mai ușor. Cultura germană este cunoscută și apreciată și nu numai cultura, dar și imaginea Germaniei, reușitele în economie, industria auto, de exemplu. Este mult mai ușor, limba germană este o limbă tot mai căutată pentru că oferă tot mai multe posibilități tinerilor din străinătate, printre care și celor din România, astfel încît legătura dintre cele două țări este mult mai dezvoltată în direcția aia de care am zis eu cu sens unic. Adică românii sînt interesați să cunoască cultura germană, iar invers e mai greu și necesită stimulare și experiență personală.
Doina Sîrbu:
Iașul dorește să devină în 2021 capitală culturală. Credeți că va reuși? Ce ar trebuie să schimbe pentru ca acest oraș să devină o capitală culturală?
Alexander Rubel:
La acest capitol îmi rezerv dreptul să nu răspund din politețe. Pot spune doar că nu cred că va reuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu