Alocația pentru copii – practica europeană și aplicarea ei în România

Marin Pana

Dincolo de prezența ei mai mult simbolică în rândul prestațiilor oferite de stat pentru aproape 4 milioane de beneficiari, alocația pentru copii ar putea fi un instrument economic pentru îmbunătățirea protecției sociale. Echitatea și adoptarea unor modele deja verificate nu pot fi separate de echilibrarea pe termen lung a bugetului de pensii și de creșterea gradului de conformare fiscală. În definitiv, vorbim despre dimensiunea economică a natalității.

Variante occidentale

1. Varianta cea mai simplă în UE este stabilirea unei sume uniforme pentru fiecare dintre primii doi copii, cu o ușoară creștere pentru următorii.


Exemplele sunt Germania (câte 184 euro la primii doi copii, apoi 190 euro și 215 euro ), Irlanda (140 euro și apoi 148 euro).
În afara UE, Norvegia merge pe o valoare unitară de 129 euro plus un spor de 42 euro pentru regiunile nordice.


2. Există și varianta care menține principiul egalității, dar diferențiază beneficiile după vârsta copilului.


De pildă, în Danemarca se acordă 145 euro între 0 ani și 3 ani, 131 euro între 3 ani și 7 ani și 103 euro între 7 ani și 18 ani.
În schimb, Olanda merge pe creșterea sumelor odată cu vârsta, de la 58 de euro sub 6 ani, 70 de euro între 6 ani și 11 ani și 82 de euro între 12 și 17 ani.



3. Majoritatea statelor merg pe o creștere a beneficiilor pentru copii, unele chiar cu o pantă destul de accentuată.


Belgia acordă lunar 77 euro pentru primul copil, 143 euro pentru al doilea și 212 euro de la treilea încolo. Finlanda urmărește și mai în detaliu protecția socială, cu 100 euro pentru primul copil, 110 euro pentru al doilea, 131 euro pentru al treilea, 151 euro pentru al patrulea și 172 euro pentru fiecare dintre următorii treilea ( banii se acordă pentru toți copiii, diferența fiind cea evidențiată ca sumă de bani suplimentară).

Excepția o constituie Marea Britanie, care are varianta scăderii beneficiilor în cazul mai multor copii în aceeași familie ( 105 euro pentru primul și 70 euro pentru următorii).

Foarte interesant, Franța nu acordă alocație pentru primul copil dintr-o familie, deși vine cu sume relativ însemnate pentru al doilea ( circa 120 euro lunar) și al treilea copil (circa 155 euro lunar). Ceea ce sugerează că statul încurajează natalitatea de-abia de la momentul în care se reface populația și nu în orice condiții ( statistica indică un necesar de 2,1 copii de famili pentru a păstra nivelul populației).

Singura țară unde sumele acordate de stat pentru copii depind de veniturile familiale este Italia. Sprijinul este foarte consistent dacă părinții câștigă sub 1.000 de euro pe lună ( 250 euro lunar de copil), scade abrupt sub 40 de euro pe lună la venituri familiale de până la 2.500 pe lună și dispare peste acest plafon (sumele provin din conversia cu aproximație a câștigurilor anuale).

In România, ca la nimeni

România merge pe o variantă aparte, cu o alocație de circa 45 de euro până la vârsta de doi ani (trei ani pentru copiii cu dizabilități) și aproape 10 euro ulterior (20 de euro pentru copiii cu dizabilități).

La acești bani se adaugă alocația de sprijin pentru familiile cu mai mulţi copii, situată între 9 euro și 14 euro (valorile au fost majorate recent cu 30% iar pragul de eligibilitate extins până la 500 lei ).

Cu toate acestea, sumele care revin pentru fiecare copil rămân reduse în context european, chiar și în raport cu puterea economiei românești iar procedura de acordare destul de stufoasă. Desigur, există și copii mai norocoși, cei ai căror părinți lucrează cu forme legale și au întreprins demersurile necesare pentru a primi alocația din partea statului în care muncesc.

În acest context, ar trebui să ne aliniem la practica din Occident și să acordăm într-o variantă clară alocații pentru copii pe model european și pe măsura puterii noastre economice.

Simplificat, la un PIB pe locuitor de un sfert din media UE ( neajustat la paritatea puterilor de cumpărare), dacă păstrăm proporția cu Germania sau Franța ar trebui ca alocația de referință pentru orice copil să fie undeva în jur de 200 lei sau 45 de euro.

Soluțiile ce pot fi adoptate

Pentru asta, ar fi suficientă extinderea limitei de vârstă a plății acestei sume (45 de euro), deja acordate până la 2 ani, până la 18 ani.

După care ar fi de luat în calcul variantele de majorare a cuantumului pentru cazurile în care numărul copiilor trece de doi. Cert este că accentul ar trebui să cadă clar pe copii și nu către familie, deoarece titularul dreptului este copilul și nu familia (a cărei rațiune de existență primordială sunt tocmai copiii).

Contrar abordării deducerii regresive aplicate în prezent, pe motiv că unele familii nu au nevoie de sprijin la nivel individual, ar trebui să ne uităm mai atent la aspectele utile pentru întreaga societate. De pildă, condiționarea acordării unei alocații cât de cât mai consistente de înregistrarea locului de muncă de către părinte conform legii, cu plata taxelor aferente, ar descuraja munca la negru și ar crește gradul de încasare a taxelor.

Pentru cei cu venituri mai ridicate, se poate lua în calcul în locul unor plăți directe făcute de stat și o scutire fiscală mult mai substanțială și echivalentă cu alocația la plata impozitului pe venit pentru cei care au în întreținere copii.

După cum nu trebuie exclus nici un spor de fiscalitate pentru cei care nu fac și nu întrețin copii în prezent dar vor avea pretenția de a primi pensie în viitor de la copii altora.