Blindatele morţii (31)

Sven Hassel

Micuţul se uita chorâş şi nu ne simţeam prea bine la gândul că se va apuca să ţipe.
 ― Şi totuşi ar trebui să vadă foarte bine că pe hodo­roagele noastre sunt zvastici şi nu stele, spuse Legionarul.
 ― Ce să facem? şopti Bătrânul. Nu poate să mai ţină mult aşa.
Aruncă încă o privire prin trapa turelei şi văzu toate celelalte tancuri înconjurate de ruşi. De fapt, eram opriţi în mijlocul unei reţele de tranşee ocupate de o divizie de infanterie, la 60 sau 70 de kilometri în spatele frontului. Timp de o oră totul a fost cum nu se poate mai bine, apoi se auzi o ceartă violentă în capul coloanei, urmată curând de o împuşcătură. Câteva mitraliere ruginite au lătrat la rândul lor. Ne‑am grăbit să zăvorâm capacele. Un blindat a trecut cu viteză maximă în faţa coloanei noastre şi, de la înălţimea turelei, un ofieţer rus striga, tuna şi fulgera, făcând semne oamenilor săi care s‑au evaporat într‑o clipă. Groaznic! Descoperiseră cine eram!


În toate părţile şuierau schije. Blindatele, ieşind din formaţie, au distrus totul în câteva minute şi grenadele explodau pe pământ ca nişte erupţii vulcanice; dar deja tancuri grele sovietice se aruncaseră în faţa noastră şi, susţinute de escadrile de Mig‑uri şi Yak‑uri, angajaseră împotriva noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. După şase ore de bătălie a trebuit să ne retragem; eram ame­ninţaţi să fim prinşi în cleşte şi a trebuit să fugim spre vest, lăsând câteva grupe izolate să lupte cu disperare îm­potriva valurilor uruitoare de avioane.
Mergeam pe drumuri desfundate, blocate dmii de fugari, prin mjlocul cărora trebuia să ne croim trecerea. Ţărani ruşi, orăşeni, femei, copii, soldaţi, nemţi dezarmaţi, prizonieri ruşi cărora le era teamă de represaliile Armatei Roşii, toată mulţimea aceasta omenească disperată şi cu­prinsă de panică se întorcea înapoi spre vestul care o atră­gea ca un magnet.
 ― Luaţi‑ne cu voi! Luaţi‑ne cu voi! strigau toţi.
Câţi bani. câte merinde, câte bijuterii oferite pentru un locşor în blindate! Mamele ne întindeau copilaşii, dar în­torceam capul ca să nu vedem privirile lor rugătoare. O fetiţă de doi sau trei ani i‑a fost aruncată Legionarului care stătea pe tanc, dar el a scăpat‑o şi copilul s‑a rosto­golit sub şenile, care au strivit‑o. Nebună de durere, mai­că‑sa s‑a aruncat sub blindatul următor şi a fost zdro­bită la rândul ei. Micuţul, cu ochii înroşiţi, scoase un urlet prelung, ca de lup. şi am crezut o clipă că înnebunise. Bătrânul strigă:
 ― Ce s‑a întâmplat? Ţărănoiule!

Micuţul se ridică cât era de înalt, ca şi cum ar fi vrut să sară. dar un geamăt sfâşietor izbucni din adâncul mă­runtaielor sale. Ne‑am întrebat ce s‑ar fi întâmplat dacă un roi de Jabo, atcând în picaj asupra noastră în aceeaşi clipă, n‑ar fi arat drumul cu tunurile lor automate. In­stinctiv, Porta aruncă tancul într‑o parte şi îl puse la adă­post într‑o râpă mică, ascunsă sub tufişuri; din acea as­cunzătoare binevenită am fost martorii celui mai oribil spectacol pe care l‑am văzut vreodată.
Cam cincizeci de Jabo ărură., scuipând bombe. Au­zeam explozii înăbuşite, urmate de un clipocit ciudat. În­tr‑o clipită, şiroind de o substanţă care semăna cu gudro­nul, tancurile, care făceau pentru prima dată cunoştinţă cu fosforul. Începură să ardă. Pe drum, fugarii se trans­formară în torţe vii, casele se prăbuşiră într‑un uragan de flăcări galbene şi albastre, pământul se cutremură ca o vedenie a infernului.

Micuţul se liniştise. Instalat sub botul tancului, jucă zaruri cu Porta şi cu Legionarul, când brusc, un geamăt care se transformă în strigăt ne făcu să sărim şi să apu­căm armele. Geamătul, asemănător cu cel al unui animal rănit, venea dintr‑un desiş la care ne‑am uitat înspăi­mântaţi.
 ― Ieşiţi, gaşcă de împuţiţi, sau v‑am terminat! strigă Porta ridicându‑şi automatul.
 ― Lasă, zise Bătrânul. Cred că nu‑i nici un pericol.
Se strecură în desiş, scoase o exclamaţie şi ne chemă. Lungită pe jos, o femeie tânără, al cărei trup era încordat ca un arc, ne privea cu o faţă foarte palidă.
 ― Are un glonţ în burtă? îl întrebă Porta pe Bătrâ­nul, care îngenun­chease lângă ea.
 ―  Bineînţeles că nu, idiotule.

Legionarul fluieră lung:
 ― Ei bine, suntem buni să facem pe moaşele!
 ― Ce? strigă Porta uitându‑se fix la micul legionar, ca şi când l‑ar fi anunţat că războiul se va şfârşi la prânz.
 ― Aşadar ne transformăm în maternitate? mârâi Mi­cuţul. Am auzit mereu spunându‑se că astea nu‑s lucruri pe care trebuie să le vadă un bărbat, pentru că l‑ar scârbi şi târfele ar pierde o mulţime de bani!
 ― Lasă‑ne în pace, spuse Bătrânul dispreţuitor.
Femeia gemu iarăşi şi se încovoie de durere. Bătrânul dădu iute câteva ordine:
 ― Tu, Legionarule, rămâi cu mine; Porta, du‑te şi adu‑mi o găleată cu apă şi săpun; Sven, aprinde repede un foc; şi tu, Micuţule, adu două bucăţi de aţă de 30 de centimetri fiecare.
 ― Nu‑i păcat? Să întrerupem o partidă de zaruri ca să facem pe moaşele! N‑ai vrea...
Un strigăt puternic al femeii îl întrerupse.
 ― Dumnezeule! strigă el şi se grăbi să execute or­dinul Bătrânului.
Femeia a fost aşezată pe o bucală de foaie de cort şi, spre marea mirare a Micuţului, Bătrânul ne ordonă să ne spălăm pe mâini. Durerile veneau la intervale tot mai mici; urmăream livizi evenimentul, complet nou pentru noi. Micuţul începu să‑l ocărască pe tatăl care nu era acolo.
 ― Ce ticălos! Să laşi singură o biată fată în halul ăsta!
Bătrânul aruncă cele două bucăţi de sfoară şi cuţitul în apa fierbinte.
 ― De ce fierbi cuţitul? întrebă Porta.
 ― N‑ai priceput? spuse Bătrânul, care tremura de încordare.
Naşterea începuse. Apariţia capului ne‑a smuls un geamăt, ca şi cum am fi născut noi înşine.
 ― Fă ceva! strigară într‑un glas Micuţul şi Porta, privindu‑l pe Bătrânul.
 ― Ar putea să moară şi atunci ce se va întâmpla cu copilul? zise Legionarul. N‑avem lapte pentru el.
 ― Cretinilor! le spuse Bătrânul. Ştiţi să faceţi dra­goste, dar când e vorba să ajutaţi un copil să vină pe lume nu mai sunteţi buni de nimic!
În timp ce Bătrânul apucase cu blândeţe capul copilu­lui şi ajuta naşterea, Legionarul strângea mâinile femeii, care, în chinurile facerii, îi înfigea adânc unghiile în carne.
 ―  Hai, gemu el, dacă aşa măcar te mai uşurezi.
Copilul se născu în mijlocul înjurăturilor şi ţipetelor. Bătrânul se ridică, foarte palid, vârî un deget în gura nou‑născutului ca să scoată mucozităţile, apoi, ţinându‑l de pi­cioare, îl întoarse cu capul în jos şi‑l lovi uşor la fund. În aceeaşi clipă, o lovitură puternică a Micuţului îl doborî la pământ.
 ― Nu ţi‑e ruşine să baţi un copilaş atât de mic! strigă Micuţul. Ce ţi‑a făcut puştiul?
 ― Dumnezeule mare! zise Bătrânul, ridicându‑se. Nu înţelegi că l‑am lovit ca să‑l fac să ţipe!
 ― Să ţipe! spuse Micuţul. Asta mai lipsea! Te fac eu să ţipi, sadicule!
Ridică pumnii, dar ceilalţi se arunca asupra lui. Asu­dând din greu, Bătrânul tăie cordonul ombilical, îl legă, apoi începu să spele copilul şi‑i făcu un bandaj cu o bucată de cămaşă. Micuţul se întorsese lângă mamă şi, stând pe vine, profera ameninţări la adresa Bătrânului şi a tatălui copilului. Porta sărbătorea naşterea cu paharul în mână, împreună cu Legionarul, când, deodată, Micuţul scoase un ţipăt ascuţit:
 ― Bătrâne, Bătrâne, ajutor! Mai vine un puşti! Hei re­pede!
 ― Gura! strigă Bătrânul, repetând ordinele dinainte: apă, aţă, cuţit, foc.
O jumătate de oră mai târziu totul se sfârşise şi, morţi de oboseală, celebram cu vodcă naşterea gemenilor. Ce nume să le dăm? Micuţul ţinea neaparat ca pe unul dintre ei să‑l cheme Oscar, dar numele acesta nu ne plăcea de­loc, însă ne‑am dat seama brusc că habar n‑aveam de sexul copiilor. Bătrânul făcu un control rapid şi fiecare a putut să constate că nou‑născuţii erau de sex feminin.
 ― Ce idee, să te porţi aşa cu domnişoarele! spuse Mi­cuţul, dintr‑o dată pudic.
Câteva rafale de mitralieră ne‑au amintit brusc unde ne aflam. Legionarul luă sugarii şi‑i instală pe un pat im­provizat, în spatele scaunului conductorului. Acolo se gă­sea o trapă prin care mama ar fi putut să salveze copiii în caz de incendiu. În ciuda protestelor noastre violente, Bă­trânul ne ceru să mai aşteptăm câteva clipe:
Mai întâi trebuie să scoată placenta, spuse el masând pântecul femeii.
În sfârşit, femeia o dădu afară şi Bătrânul, foarte pri­ceput, o examină şi dădu din cap cu un aer mulţumit.
În ce ne priveşte, nu înţelegeam nimic şi Micuţul era convins că se naşte al treilea copil. Am dus femeia în tanc lângă copiii ei şi după ce am închis trapa am plecat iarăşi la drum, spre vest, înconjuraţi din toate părţile de vehicule inamice.
 ― Ce‑aş mai vrea să fiu în deşert! spunea Legiona­rul. Era o joacă de copii pe lângă porcăria asta de război!
Porta izbucni în râs:
 ― Te‑ai săturat, nu‑i aşa, bătrâne? Până la urmă n‑ai fost numai rătăcitor prin deşert, asasin profesionist, fas­cist, cap de porc, ci şi moaşă!
O coloană rusească apăru din beznă şi Legionarul se repezi la mitraliera lui.
 ― Eşti nervos? rânji Porta accelerând.
 ― Nu, îmi place la nebunie! mârâi Legionarul.
Porta fluieră o melodie şi‑i zâmbi femeii din spatele său.
 ― Săniuţa noastră e o adevărată creşă! Când geme­nele vor merge la şcoală, vor avea un livret de familie care le va uimi pe colege!
 ― Gura! spuse Legionarul care se supărase.
 ― Vrei cumva să ai dovleacul şi mai crestat decât acum? răspunse Porta.
 ― Cine‑ar îndrăzni?
 ― Eu, zise Porta, punându‑i cuţitul la gât.
 ― Un om curajos, foarte curajos, la fel de curajos ca un porc gras..., rânji cu răutate Legionarul.
Nu apucă să mai facă ceva. Micuţul, care moţăia, se trezi brusc şi‑l pocni în cap cu minerul baionetei pe Kalb, care leşină.
 ― Să te înveţi minte să‑ţi mai curgă balele pe Micu­ţul când doarme.
Porta râdea de se prăpădea, gemenele începură să plângă, mama era neliniştită şi Porta îi întinse o sticlă de vodcă pe care ea o dădu la o parte cu dezgust. Porta ridică din umeri:
 ― N‑aş vrea să vă plictisesc, doamnă, mă numesc Josef Porta, soldat rangul întâi şi ocazional moaşă.
Legionarul se ridică ţinându‑şi capul cu amândouă mâi­nile, îşi aprinse o ţigară şi se uită la Micuţul.
 ― Eşti foarte şmecher! Te sfătuiesc să te uiţi din când în când în spate, huidumă, s‑ar putea să te alegi cu un cu­cui.
Bătrânul se strecură în turelă:
 ― Ajunge, spuse el. Dacă vreţi să vă bateţi, coborâţi! Colegii sunt acolo ca să vă întâmpâne.
 ―  Uite cum ţi‑ai găsit să ne vorbeşti! Cine te crezi?
 ― Nu te mai enerva, nimeni n‑are nimic cu tine!
Micuţul se linişti, Porta înjură şi acceleră, făcându‑ne să ne lovim cu capetele de instrumentele de bord. Tunuri automate şi mitraliere au intrat în acţiune împotriva noas­tră şi auzeam proiectilele răpăind de blindaj. Mine S au explo - dat la trecerea noastră fără să ne facă nici un rău şi un rus, încercând să sară pe tanc, rată săritura şi se ros­togoli sub şenile. Am văzut prin sistemul de ochire infan­teriştii rugi fugind care‑ncotro pentru a se pune la adăpost, în vreme ce un tanc inamic s‑a oprit şi a tras în noi cu toate gurile de foc.
Motorul turelei hurui, cifrele jucară în faţa ochilor mei, vârfurile triunghiurilor se suprapuseră, un ordin scurt... un bubuit răsunător... şi o grenadă de 8,8 făcu bu­căţi blindatul. Am curăţat drumul cu aruncătorul de flă­cări şi am luat‑o la goană în noapte.

va urma