LAURA PANĂ
Impasul comunicării, instalat în ciuda înmulţirii mijloacelor şi canalelor de comunicare, dificultăţile generării de cunoştinţe noi în pluriversul informaţiei nestructurate şi blocajele interacţiunii dintre subiecţii monadici erudiţi sau dintre grupurile agresive în societatea disensului şi discordanţei par a fi depăşite prin constituirea grupurilor de lucru şi a comunităţilor virtuale pe web.
Procesele de comunicare şi de interpersonalizare care au loc în mediul virtual global, prin activitatea acestor forme de interacţiune şi de comuniune, dau naştere unor structuri de activitate, de relaţionare şi de comunicare adecvate surmontării inconsistenţei şi inconstanţei relaţiilor interpersonale şi sociale circumscrise unor structuri politice aflate, la rândul lor, în dezacord cu dinamica accelerată a proceselor sociale şi a evoluţiilor tehnice.
Grupurile şi comunităţile virtuale se constituie potrivit unor interese şi valori comune, dar şi potrivit capacităţii diferenţiate a utilizatorilor de a folosi infrastructura webului şi, mai ales, potrivit gradului lor de acces la programe de asistare a descoperirii, folosirii şi generării cunoştinţelor noi prin sisteme de sprijin inteligent şi distribuit, bazate ele însele pe cunoaştere. Pentru a caracteriza şi a analiza specificul şi finalitatea procesului complex al comunicării în cadrul acestor grupuri, care pot fi grupuri de lucru (grupuri de învăţare, grupuri de cercetare şi chiar de creaţie), grupuri de dezbatere sau doar de comunicare, ca şi pentru a surprinde specificul procesului de interpersonalizare în lumea virtuală a comunicării globale, putem studia ansamblul de relaţii şi activităţi comune diferitelor tipuri de grupuri şi comunităţi constituite în acest mediu intelectual artificial, care devine şi un mediu social cu caracteristici distincte, în care preocupările politice îşi găsesc abordări şi soluţii inedite.
O parte importantă a mediului artificial creat prin activităţi intelectuale caracteristice epocii actuale este reprezentată de web, mediul global intelectual care este şi universul informaţiei accesibile printr-o colecţie de site-uri care se constituie în resurse (dacă accentul este pus pe comunicare), o întrupare a cunoaşterii umane (când accentul cade pe conţinut) sau ca o reţea de servere legate printr-un protocol comun, care asigură accesul la resurse hipertext (atunci când punem în prim plan aspectele sale tehnice).
Dimensiunea tehnică a webului, la rândul ei, poate fi evidenţiată din perspectiva aspectelor sale hard şi soft. Astfel, se consideră că webul are o infrastructură tehnică, alcătuită din calculatoare şi reţele, dar şi o structură software, constituită din programe de acces, de regăsire, de structurare şi de transmitere a informaţiei, ca şi dintr-un set de protocoale şi convenţii. Din acest punct de vedere, webul este înţeles uneori şi ca un sistem de programare şi chiar ca o metodă de obţinere, de reprezentare şi de relaţionare a datelor pentru utilizatorii Internet.
În opinia noastră, prin tendinţa actuală a depăşirii preocupărilor de informare, prin conturarea unor activităţi cognitive variate în grupurile de lucru virtuale şi mai ales prin constituirea comunităţilor virtuale, ia naştere şi o suprastructură a webului, această tendinţă fiind manifestată prin apariţia unui set de cunoştinţe generate cu mijloace, scopuri, destinaţii şi utilitate specifice, ca şi prin producerea unui proces intens de interpersonalizare în cadrul acestor grupuri şi comunităţi, proces care conduce şi la constituirea unui sistem de valori caracteristic.
Valoarea politică fundamentală, participarea, este repusă în discuţie astăzi, ca urmare a confruntării a două tendinţe observabile în viaţa comunităţor politice. Constatăm, astfel, pe de o parte, schimbarea profundă a practicilor politice, în sensul accentuării preocupărilor pentru obţinerea şi deţinerea puterii politice, cărora le sunt subordonate, ca mijloace, toate celelalte forme de putere (de la cea eonomică la cea persuasivă), ca şi concentrarea acestor forme de putere în forme regionale, continentale şi globale. Pe de altă parte, se manifestă tendinţa modificării atitudinilor culturale adoptate de cetăţeni faţă de putere, iar această tendinţă indică, dimpotrivă, dorinţa de diferenţiere şi de distribuire a formelor de putere, de la formele sale hard către formele soft, dintre care unele aparţin chiar individului (ca puterea de muncă, puterea de raţionare, puterea de interpretare şi, mai ales, puterea de creaţie), care este şi singura sursă a diverselor tipuri de valori, între care şi a celor politice.
Ideea teledemocraţiei, lansată şi discutată acum câteva decenii, ca expresie a constatării efectelor primului val de tehnicizare a comunicării politice, este şi ea reluată, ca urmare a manifestării fenomenului la o a doua putere, atât în cazul expresiilor cât şi a efectelor sale, în lucrări de mare circulaţie, inclusiv pe Internet[1]. Realizând o analiză comparativă a celor două modele, se observă că opinia publică şi feedback-ul cetăţenilor sunt esenţiale pentru guvernarea eficientă, iar dezbaterea publică verticală – cea dintre cetăţeni şi factorii politici decizionali – este cea eficientă. Este surprins, de asemenea, locul ideilor în politică, apreciindu-se, în acest context, că discursul public dinamic asigură o „piaţă” sănătoasă a ideilor politice.
Evoluţia rapidă a noilor tehnologii poate întări democraţia, în condiţiile în care devine necesară creşterea participării publice, pe baza accesului egal la informaţia politică, se argumentează în acelaşi articol. În opinia autorului, în astfel de condiţii şi cu ajutorul noilor tehnologii, cetăţenii se pot autoguverna. Interesant este că unii intelectuali în formare, cum sunt, de pildă, studenţii politehnişti, sunt preocupaţi de modernizarea structurilor, relaţiilor şi formelor de comunicare politice, iar orientaţi către o discuţie despre teledemocraţie, formulează opinii şi oferă soluţii neaşteptate care, fără a ne transfera într-o nouă utopie, ca cea a „societăţii minţii”, imaginată de Marvin Minski, în varianta sa politică, propun folosirea unor soluţii tehnice pentru probleme sociale şi politice.
Este accentuată, deseori, în cadrul unor asfel de discuţii, necesitatea de a se trece dincolo de aptitudinile politice, de experienţa decizională în acest domeniu şi chiar de educaţia politică, pentru a se ajunge la etica omului politic. În condiţiile în care dezvoltarea tehnologiei informaţionale a permis apariţia unei palete largi de e-activităţi, a unor variate forme de gândire (ca gândirea informaţională, gândirea de tip reţea sau gândirea globală) şi a sporit varietatea tipurilor de interacţiune informaţională, poate creşte şi puterea individului, respectiv a comunităţilor virtuale de indivizi, localizaţi oriunde pe glob şi reuniţi doar prin interesele lor politice, de a influenţa procesele specifice, în condiţiile democraţiei. În noul context informaţional, influenţa individului, manifestată, de pildă, prin capacitatea de a promova o idee politică, nu mai este condiţionată de o atestare a competenţei politice, de aparteneţa sa la o organizaţie puternică sau de exercitarea unei funcţii politico-administrative.
Formarea unei comunităţi informatice bazate pe interese politice şi pe abilitatea de a folosi sisteme informatice în dezbaterea problemelor politice poate fi asistată, în reprezentarea inginerilor în formare, de către agenţi de transfer artificiali inteligenţi, care pot sorta, stoca şi reaminti oricând informaţia politică, o pot filtra şi oferi după anumite criterii, care pot chiar stimula generarea colaborativă de idei politice, prin folosirea unor programe interactive bazate pe cunoştinţe de psihologia comunicării şi psihologia creativităţii. Agenţii inteligenţi de acest fel sau sistemele de multiagenţi pot funcţiona inclusiv ca un mecanism de reglare atitudinală a utilizatorilor, descurajând, de pildă prin marginalizare, divagaţiile sau atacurile la persoană, alte comportamente agresive.
Aceleaşi comunităţi politice informaţionale pot genera, prin activităţi colaborative pe web, modele conceptuale ale vieţii politice, conforme cu principiile democraţiei, inclusiv prin eliminarea blocajelor atitudinale şi a incompatibilităţilor de comunicare, atât de prezente în practica politică. Prin grupurile virtuale constituite la diverse niveluri de coeziune, cu diferite grade de convergenţă a opiniilor şi cu ponderi distincte ale relaţiilor informale, poate fi asigurată şi continuitatea vieţii politice, prin prevenirea caracterului de campanie a activităţii politice, ca şi prin evitarea transformării organizaţiilor în agenţi electorali.
Formele de comunicare politică ce funcţionează în comunităţile virtuale, dar şi calculatorul programat pentru asistarea activităţilor politice, pot asigura continuitatea şi eficacitatea practicii politice prin schimbarea caracterului ad hoc al votului, prin faptul că votul poate deveni, pe aceste căi, permanent şi procesual, în spaţiul virtual al webului. Astfel, cetăţeanul se poate pronunţa în mod diferit, în momente distincte, dar oricând, asupra unei teme politice sau asupra soluţiilor propuse de un om politic şi poate valida, astfel, credibilitatea şi influenţa politică a acestuia în fiecare moment, după cum poate să îndepărteze de viaţa publică politicianul care face greşeli repetate, se dovedeşte iresponsabil sau inactiv, această decizie fiind întotdeauna democratică, fie că este luată de politicianul însuşi, de majoritatea rezultată din intervenţiile pe grupurile de discuţii, bloguri sau listele de opinii, fie ce este luată automat de un agent inteligent artificial creat pentru reţele sociale, pe baza consultării tuturor opiniilor, comparate cu o listă de criterii.
Opiniile menţionate sunt concordante cu rezultate ale cercetării în domeniul comunicării politice, care constată, ca efecte ale implicării tehnologiei informaţionale în comunicarea politică, fragmentarea publicului şi izolarea cetăţeanului în rolul de spectator, respectiv minimizarea efectelor media[2]. Un alt autor, Guy Lachapelle, cunoscut pentru publicarea unui eBook întitulat Mastering Globalization: New Sub-states, E-Governance and Strategies (2005), apreciază că „descoperirile” iniţiale din teoria comunicării trebuie completate prin studierea unor factori cu o pondere nouă în participarea politică, cum ar fi rolul liderilor din comunităţile locale şi al cetăţenilor integraţi în procese de interpersonalizare care apar în contextul unor interacţiuni complexe, inclusiv on-line[3]. Astfel, el subliniază că liderii comunităţilor locale pot limita impactul mijloacelor de comunicare prin valori, standarde şi opinii care pot fi diferite de cele propuse de media. Sunt posibile şi necesare, de aceea, în aceeaşi viziune, noi modele ale comunicării politice, pornind, de pildă, de la importanţa ştirilor sau de la influenţa grupurilor şi cetăţenilor în procesul comunicării politice.
În privinţa tipurilor de ştiri care devin importante în procesul politic actual, unii autori scot în evidenţă trecerea ponderii de pe ştirile hard, pe cele soft[4]. Constatând că programele „soft news”, adică cele senzaţionale, centrate pe personalităţi, bazate pe incidente şi mai practice, deşi mai imprecise, au proliferat în ultima decadă, autorul citat pune în discuţie aprecierile unor cercetători, conform cărora acest tip de ştiri contribuie la lărgirea discursului democratic, întrucât atrag publicul care, altfel, nu ar fi deloc receptiv la ştiri şi îşi dovedesc utilitatea deoarece, prin actualitatea lor, dar şi prin caracterul lor şocant şi scandalos, îmbină un anumit gen de distracţie cu un anumit nivel de informaţie.
Fără a pierde ocazia de a remarca unele similitudini dintre modul de concepere a informării, respectiv a învăţării, în cadrul civilizaţiei tehnologice, care funcţionează şi ca o cultură a divertismentului[5], subliniem că grupurile şi comunităţile virtuale, în cadrul cărora procesele de comunicare şi de interpersonalizare joacă un rol important[6], pot fi nu doar grupuri de învăţare sau de generare colaborativă a cunoaşterii, ci pot fi grupuri create în scopuri practice legate de afaceri de orice fel (concepţie, proiectare, dezvoltare, fabricaţie, desfacere), inclusiv afaceri politice sau diplomatice, pot fi legate de servicii (educaţionale, medicale, comunicaţionale sau de transport) sau de activităţi culturale.
Toate aceste grupuri folosesc cunoştinţe tehnice, metode şi tehnici, mijloace tehnice şi se constituie în mediul virtual conceput şi construit prin ştiinţa şi tehnologia informaţiei, care s-a dovedit cea mai eficientă în activităţile practice productive de bunuri materiale şi instrumentale. Se va dovedi creativă şi eficientă această tehnologie inclusiv în cadrul practicii politice, începând cu comunicarea orientată de valori politice acreditate, ori chiar prin impunerea recunoaşterii şi practicării unor noi valori politice? Pot iniţia microcomunităţile virtuale constituite pe web rezolvarea marilor probleme ale comunităţilor politice? Pot ele induce schimbări rapide şi radicale în procese sociale importante, cum sunt comunicarea şi practica politică?
NOTE
1. London Scott (1995), “Teledemocracy versus Deliberative Democracy: A Comparative Look at Two Models of Public Talk”, Journal of Interpersonal Computing and Technology, Volume 3, No 2 (April 1995), pp. 33-55; vezi şi ca document on-line: http://www.scottlondon.com/reports/tele.html, accesat 20. 05. 2009.
2. W. L. Bennett, Sh. Iyengar, A New Era of Minimal Effects? The Changing Foundations of Political Communication, http://pcl.stanford.edu/research/2008/bennett-minimaleffects.pdf, accesat 21. 05. 2009
3. G.uy Larochelle (2002), „Political Communication and Personal Influence: Do the Media Make a Difference?”, Political Communication in a New Era, Volume 1, Part 2, December 2002, Routledge, pp. 82-91.
4. Markus Prior (2003), „Any Good News in Soft News? The Impact of Soft News Preference on Political Knowledge”, Political Communication, Volume20, Issue 2 (April – June), 2003, pp. 149-171.
5. Laura Pană (2002), Cultura tehnică şi industria culturală, Editura Tehnică, Bucureşti.
6. Laura Pană, „Procese de interpersonalizare în grupurile de lucru şi comunităţile virtuale constituite pe web”, Beatrice Balgiu, V. Adâr, Laura Pană ş. a., (în curs de publicare), Comunicare interpersonală. Perspective teoretice şi strategii practice,Editura ProUniversitaria, Bucureşti.
LAURA PANĂ - conferenţiar la Catedra de Ştiinţe socio-umane a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Doctor în filosofie, Cercetător asociat la Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, autoare a şapte cărţi de autor, ultima carte publicată este întitulată Infinitate, posibilitate, predicţie, Editura Politehnica Press, 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu