I se spunea Machiavelli (LI)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Lavinia Betea:
Şi după dv. cine-a mai venit la el?

Stefan Andrei:
Nimeni, s-a culcat. El lucra cu un cerc. Din cercul acesta făcea parte întotdeauna Silviu Curticeanu.

Lavinia Betea:
II preţuia atât de mult?

Stefan Andrei:
Curticeanu era şeful Cancelariei. Şi, de fapt, era dominat de Elena Ceauşescu. Ajunsese că făcea şi el parte din grupul care mergea pe ideea că „Tovarăşul nu trebuie supărat“. Curticeanu declară - şi există la dosarul de la procesul nostru - că de trei ori Nicolae Ceauşescu a vrut să meargă în Piaţă, să vadă ce-i acolo. Iar Elena Ceauşescu i-a certat pe Bobu şi pe Postelnicu: „Măi, dar nu puteţi face voi ordine în Piaţă? Dragă, acolo sunt nişte ţigani, nişte copii... De ce să meargă Tovarăşul?“. Ceauşescu n-a ştiut, de fapt, ce era în Piaţă. A rămas uluit a doua zi, când, stând de vorbă cu Stănculescu să facă planul de apărare a sediului, acesta i-a spus că manifestanţii au intrat în Piaţă. Se întâmpla după moartea lui Milea, pe 22 decembrie. Dar să nu mă mut de pe Mureş pe Someş. In cercul acesta de care-ţi vorbeam înainte - care se aflau atunci lângă Nicolae şi Elena Ceauşescu — erau Curticeanu, Milea, Postelnicu şi Vlad. In acţiunea din 21 decembrie, cu baricada, de la Intercontinental au intrat şi Dincă cu Barbu Petrescu de la Capitală. Când s-a trezit Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a aflat că au fost morţi în Bucureşti. Şi l-a făcut praf pe Milea...

Lavinia Betea:
Nu înţeleg de ce...

Stefan Andrei:
Pentru că au fost împuşcaţi oamenii... „Te-aşteaptă plutonul de execuţie", am aflat eu de la Curticeanu că i-a spus Ceauşescu ministrului Apărării.

Lavinia Betea:
Adică, Milea s-ar fi sinucis pe fondul ameninţării lui?

Stefan Andrei:
Unul din motive... Ceauşescu a folosit această expresie: „Te voi trimite în faţa plutonului de execuţie". Eu nu ştiam nimic atunci când am fost chemat la şedinţa din 22 decembrie. îţi spun acum, ce mi-a spus Dincă mai târziu, că s-a-ntâmplat după sosirea lui Ceauşescu din Iran. De la aeroport s-a pornit în viteză mare spre sediu. Convocaţi de el, Dincă şi Postelnicu îl aşteptau. Când au ajuns în biroul lui, Elena Ceauşescu se afla deja acolo. Iar Ceauşescu a întrebat: „Ei, ce e nou la Timişoara?" Nici nu i-au spus de Cluj, Sibiu şi pe unde mai începuse... „Să vorbim cu tovarăşul Dăscălescu, care e la Timişoara", a zis Dincă. Dăscălescu le-a spus la telefon câţi morţi sunt deja acolo. Iar Ceauşescu: „Cum, că tovarăşii - adică ea - mi-au spus că sunt 11?“. Ea fiind singura legătură cu el, aşa îl informase în Iran.

Lavinia Betea:
De altfel, nici Nicu Ceauşescu nu şi-a informat mama în dimineaţa de 22 decembrie că are morţi în Cisnădie. Dimpotrivă, a liniştit-o, minţind-o că la Sibiu e linişte şi pace... (5)

Stefan Andrei:
Şi la întrebarea lui Ceauşescu, Dăscălescu spune: „Păi, 44 au fost incineraţi". Pentru că atunci când el a spus că sunt 58, ea a sărit: „Dragă, ce ştie el, ce vorbeşte?". Şi Dăscălescu, auzind că ea comentează, i-a precizat şi numărul incineraţilor. Ceauşescu: „Cum au fost incineraţi?" Şi se uită la ea, la Postelnicu... Iar Postelnicu explică: „întrucât au fost vagabonzi neidentificaţi, s-a primit ordin — şi a îndreptat bărbia spre ea, aşa spunea Dincă - să fie incineraţi". Abia atunci şi-a dat seama Ceauşescu că a fost minţit. A făcut seara o emisiune la televiziune.

Lavinia Betea:
In care a condamnat agenturile...

Stefan Andrei:
In emisiunea aceea a vrut să mă ia şi pe mine. Am vorbit cu Silviu Curticeanu şi i-am motivat că n-am nicio legătură cu aceste lucruri, că eu sunt cu Comerţul Exterior, sunt membru supleant în CPEx şi să-i ia pe cei din conducere, membri plini, nu pe mine.

Lavinia Betea:
Vă voia de fundal...

Stefan Andrei:
A apărut Gogu Rădulescu...

Lavinia Betea:
Cum aţi petrecut dv. ziua de 22 decembrie 1989?

Stefan Andrei:
Eram în biroul meu. Da, rezolvam problemele... Venise la mine Mihai Micu, adjunct al ministrului Comerţului Exterior.

Lavinia Betea:
Şi nu vedeaţi ce-i afară?

Stefan Andrei:
Ce să vezi din sediu?

Lavinia Betea:
Iar subalternii nu vă informau?...

Stefan Andrei:
Era o atmosferă pe 22 decembrie pe care nu pot să ţi-o descriu. Tot sediul era plin cu militari înarmaţi. N-am fost în stradă. Am dormit în sediu noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Dacă acolo au dormit Ceauşeştii, toţi am stat acolo. Am avut o foarte mare teamă. Pe 22 decembrie, dimineaţa, a venit Ion Radu la mine. „Ce facem?“, i-am zis. „Nu putem face nimic, că ne împuşcă", a răspuns el. Şi să-ţi spun ce atmosferă era. La uşa mea, în 21 decembrie, noaptea, era un ofiţer de Securitate, înarmat. Seara, plecasem spre biroul lui Dincă. Când am ieşit din birou, l-am auzit anunţând la walkie-talkie: „Obiectivul a ieşit din birou şi se îndreaptă spre tovarăşul Dincă“. „Spune-i că nu mai merg la tovarăşul Dincă, spune-i că m-am întors în birou“, i-am spus ăluia. M-ai înţeles?! Securitatea, dacă în momentul acela făceai ceva, îl informa pe Ceauşescu. Se pare că, a doua zi însă, Securitatea l-a trădat. Ai înţeles cum a fost cu noi acolo?

Lavinia Betea:
Revenim la activitatea dv. din acea ultimă zi a puterii lui Ceauşescu. Mai avea, de fapt, câteva ceasuri. V-aţi ocupat, cumva, şi de probleme curente de comerţ exterior?

Stefan Andrei:
Da. Aveam o problemă gravă. Ai noştri vânduseră nişte becuri de 12 milioane de dolari în America. Şi, pentru că au fost nişte defecte, americanii nu le-au plătit. Noi i-am dat în judecată. Ceauşescu însă - la propunerea lui Gogu Rădulescu - introdusese altă mizerie. Nu puteam aproba plata avocaţilor în procese comerciale decât dacă aveam acordul lui Gogu Rădulescu, de la Curtea de Conturi, şi a ministrului de Finanţe. Am făcut propunerea şi Păţan a avizat: „De acord, dar cu aprobarea conducerii superioare". Dacă nu scria asta, o luam pe cont propriu. Aşa mi-ar fi reproşat că n-am ţinut cont de părerea ministrului de Finanţe. După venirea lui Ceauşescu din Iran, te rog să reţii, m-am dus la el şi pentru această chestiune cu angajarea unor avocaţi americani în procesul cu becurile. Iar Ceauşescu zice: „Nu, să plătească cine-i de vină“; „Tovarăşe Ceauşescu, n-am timp să fac acum analiza, procesul este peste două zile, pe 23 decembrie. Dacă nu plătesc, pierd banii - 12 milioane de dolari“. „Nu, să plătească cine...“. Adică Ministerul Industriei Electrotehnice care livrase becurile. Intâmplarea s-a petrecut pe 21 decembrie seara, când se întorsese din Iran şi era mai bine informat despre situaţia din ţară. In cazul acesta, când a venit la mine, în aceeaşi seară, directorul întreprinderii de comerţ exterior după rezoluţie, am scris: „A fost informată conducerea superioară. Se aprobă bani din vânzările în compensaţie". Şi, cu această bază, s-au dat banii. Am mai avut atunci de rezolvat o chestiune, mi se pare cu ministrul Industrializării Lemnului.

Lavinia Betea:
Probabil că dv. eraţi singurul om din România care lucra în 22 decembrie 1989.

Stefan Andrei:
Dar nu numai atât, cea mai mare parte, mai toţi care erau în conducere, proveniţi din muncitori, au părăsit sediul.

Lavinia Betea:
Mi-a povestit o fostă asistentă medicală la Elias că, imediat ce-a început Timişoara, s-a umplut spitalul de secretari de partid. Altfel, spitalul partidului se golea în fiecare an de pe la jumătatea lui decembrie încolo. Inclusiv Patriarhul Teoctist s-a internat la Elias atunci.

Stefan Andrei:
Ce spui dumneata e o noutate. De aici, în 22 decembrie a urmat convocarea lui Ceauşescu la şedinţă, în „săliţă“ (6). 
Ai văzut ce-a spus el din ce s-a publicat: „Tovarăşi, trădătorul Milea s-a sinucis, dacă mai sunt şi printre dvs. trădători...". Şi pune întrebarea: „Luptăm, sau nu? Ce zici, Niculescu-Mizil?

Lavinia Betea:
De ce l-a nominalizat pe el?

Stefan Andrei:
Avea neîncredere în el din cauza complicaţiilor legate de desfacerea prieteniei dintre Nicu şi Donca. Niculescu-Mizil fusese retrogradat, nevastă-sa a început să facă scandal, mai ales după ce i-au scos copilul din ea, din Donca...

Lavinia Betea:
Chiar aşa s-au petrecut faptele?

Stefan Andrei:
Aşa am auzit, eu n-am fost acolo, dar aşa se spunea. Ca să nu se căsătorească, să evite căsătoria. Din câte am aflat, între timp fusese o relaţie între ea şi băiatul lui Fazekaş. Acesta a fost argumentul care pe Nicu l-a împins oarecum de lângă ea. Dar a rămas marea lui dragoste, pe care-a evocat-o tot timpul.

Lavinia Betea:
Dar şi băiatul lui Fazekaş a avut un destin tragic...

Stefan Andrei:
Fusese alcoolic în ultimul grad, s-a sinucis în urmă cu câţiva ani. A venit la mine aici, la Snagov. Nu ştiu ce meserie avea, mai mult s-a impus la patinaj, unde-a fost campion. Necazurile nu s-au oprit aici. Odată, nevasta lui Fazekaş l-a însoţit pe fiul său la un concurs de patinaj la Roma. Şi în situaţia când l-am propus ambasador în Japonia pe consilierul ambasadei noastre din Italia, revenit în centrala ministerului, lui Nicolae Ceauşescu i s-a raportat că acesta se-ntâlnea cu nevasta lui Fazekaş.

Lavinia Betea:
Revenim la ultima şedinţă din istoria Comitetului Politic Executiv.

Stefan Andrei:
După, urmează altă bombă: „Spuneţi aici dacă v-aţi angajat faţă de alţii, sau vă angajaţi să luptaţi". Fără a fi nominalizat, Manea Mănescu a luat imediat cuvântul: „Tovarăşe, din copilărie, cutare, vom fi cu regimul". Fără să fie întrebat, începe Postelnicu: „Tovarăşi.... cutare..." Am fost singurul pe care l-a nominalizat. Aceasta explică cheia comportamentului meu. Eu ştiam că sunt bănuit. Din cauza aceasta mi-a fost frică să ies din sediu, că pot să fiu omorât pe stradă, dar nu de către răsculaţi..

Lavinia Betea:
O explicaţie a aberaţiei mitingului din 22 decembrie 1989 a fost pusă pe seama unei subversiuni a primarului Capitalei, Barbu Petrescu. Cât adevăr?

Stefan Andrei:
Nimic. Despre Barbu Petrescu umbla vorba că e nepotul Elenei Ceauşescu. Făcut cu frate-său, într-o legătură din tinereţe. Nicolae Ceauşescu după ce s-a consultat cu Elena Ceauşescu i-a telefonat, l-a chemat şi l-a întrebat: „Poţi să organizezi mâine un miting?" Iar el a răspuns: „La ce oră şi cu ce efective?". Şi Ceauşescu i-a indicat la ce oră şi cu câţi participanţi, între timp s-a înapoiat Dăscălescu de la Timişoara, unde fusese cu Bobu. Şi unde demonstranţii, printre altele, ceruseră plecarea lui Ceauşescu. Dar Ceauşescu nu i-a pus pe Dăscălescu şi pe Bobu să ne spună şi nouă ce constataseră la Timişoara.

Lavinia Betea:
Dar i-a spus Dăscălescu lui Ceauşescu că lozinca preferată a manifestanţilor era „Jos Ceauşescu!“?

Stefan Andrei:
Nu. Formula a fost aceasta: strigă fel de fel de lozinci, unele duşmănoase. Pe fondul acesta au adunat lumea la miting în Bucureşti - să dea o ripostă „huliganilor". Iar Ceauşescu - care ne minţea cum ţi-am mai spus - zice: „Tovarăşii de la Capitală ne invită la un miting". N-a spus că el şi cu nevastă-sa au impus mitingul. Şi a venit cu cuvântarea unde-a băgat majorarea alocaţiilor.

Lavinia Betea:
Eraţi acolo, în balcon, aţi văzut...

Stefan Andrei:
Da, am văzut că atunci s-a împrăştiat mitingul. Oamenii au venit în piaţă la o anumită oră, bine organizaţi pe sectoare. Deoarece s-a amânat începerea mitingului, oamenii au părăsit piaţa şi au revenit după un timp, dar nu s-a mai menţinut ordinea iniţială. Atunci s-au încurcat lucrurile şi au putut unii să acţioneze - cu panourile şi cuiele lozincilor au dat în fundul femeilor. S-au auzit zgomote, ţipete. Nu mai era ordinea stabilită pe sectoare, cu Securitatea... Il abandonaseră. Să spun însă că înainte de miting îi chemase la el pe preşedintele CSP-ului, pe Totu şi pe Ion Păţan, ministrul de Finanţe, să facă propuneri. Voia să vadă, de fapt, cât ne costă pe total mărirea cu 50 de lei a alocaţiei şi cu 100 de lei, nu mai ştiu ce. Când i-au spus suma totală care va ieşi din bugetul statului după măririle anunţate, Elena Ceauşescu s-a supărat: „Vai, dragă, e prea mult, Nicule! Dacă dăm atâţia bani aşa, cheltuim prea mult".

Lavinia Betea:
Aici nu mai există stenogramă!

Stefan Andrei:
Cum să existe?! Eu îţi spun ce-a fost acolo. Noi eram pe buza prăpastiei şi ea...

Lavinia Betea:
Se gândea la bugetul ţării ca la vistieria lor.

Stefan Andrei:
Ea îşi mânca din pumni — eu aşa am exprimat — de zgârcită ce era. Când l-a pus pe Gigea ministru de Finanţe, ea l-a sfătuit aşa: „Ei, gândeşte-te cum să luăm cât mai mulţi bani de la populaţie".

Cu Nicu la putere

Lavinia Betea:
Să vă întreb acum: în seara, noaptea de 21 decembrie aţi prevăzut - măcar o clipă - prăbuşirea de-a doua zi?

Stefan Andrei:
Nu, n-am prevăzut nici eu că a doua zi se va întâmpla aşa ceva.

Lavinia Betea:
Cum nu, dacă ştiaţi situaţia internaţională şi proiectul lui Gorbaciov?

Stefan Andrei:
Impreună cu Totu şi cu alţi câţiva prevedeam zdruncinătura din România prin martie-aprilie 1990.

Lavinia Betea:
De ce tocmai în martie-aprilie 1990?

Stefan Andrei:
Aşa consideram atunci.

Lavinia Betea:
Şi cum urma a fi primăvara?

Stefan Andrei:
Consideram că presiunea externă va creşte foarte mult şi cu fiecare zi. Dar nu prevedeam că va avea loc atunci, nici când, pe 17 decembrie 1989, ne-a spus ce e la Timişoara. Nici atunci nu mi-am imaginat că de acolo vor pleca toate.... Nu mi-am imaginat. Aveam şi alt motiv - ca viceprim-ministru cu Comerţul Exterior, în ultima perioadă nu prea am mai mers în judeţe. Altfel era cu trei ani înainte, când eram la Controlul Muncitoresc, şi altceva în 1989.

Note

5 „Nicu Ceauşescu, Declaraţie la ancheta din 30 decembrie 1989", Historia, decembrie 2001, pp. 41—45.

6 „Săliţa" era denumirea dată în cercul Ceauşeştilor unei încăperi din sediul CC unde se ţineau şedinţele cu un număr mai restrâns de participanţi.


va urma