Vladimir Tismaneanu
Infamul general de securitate Alexandru Nicolschi (1915-1992), agent sovietic si tortionar suprem al Securitatii, creierul celor mai nefaste operatii urzite de acea diabolica institutie la ordinele conducerii PCR, a stiut sa-si acopere cu grija urmele.
Dosarul sau de cadre a fost multa vreme intruvabil, personajul se tinea de-o parte, nu avea prieteni, nu avea de fapt incredere in nimeni. Cel care s-a nascut la Chisinau si care a purtat initial numele de Boris Grűnberg, fusese recrutat din tinerete de serviciile speciale sovietice, a ajuns in Romania sub nume fals, a intrat in cercul ilegalistilor din jurul lui Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras, mega-spionul sovietic. A facut parte din ceea ce eu numesc “grupul din inchisori” , nucleul (factiunea) care a acaparat puterea in PCdR prin eliminarea lui Stefan Foris si a sustinatorilor acestuia. Protectia lui Bodnaras si relatia speciala cu consilierii sovietici, solidaritatea de gangsteri cu Gheorghe Pintilie-Timofei (uneori Pantelei) Bodnarenko, zis Pantiuşa, cu Marin Jianu si cu Vladimir Mazuru, principalii aghotanti ai lui Teohari Georgescu la Ministerul de Interne, au facut posibila ascensiunea vertiginoasa a lui Nicolschi. Supraveghetor pe linie de partid era Iosif Chisinevschi, membru al Biroului Politic si secretar al CC al PMR, el insusi direct legat de serviciile sovietice. Sectia de cadre a CC-ului o conducea Mirel Costea, ilegalistul care s-a sinucis in 1951.
Biografia lui Nicolschi este frapant de asemanatoare cu aceea a lui Stanislaw Radkiewicz (1903-1987), membru din ilegalitate al PC din Polonia, cetatean sovietic, seful Securitatii (Urząd Bezpieczeństwa sau UB) intre 1948 si 1954, unul dintre arhitectii terorii in Polonia sovietizata. Spre deosebire de unii dintre subalternii sai, condamnati la scurte pedepse cu inchisoarea in epoca Gomulka, Radkiewicz, gratie probabil legaturilor privilegiate cu KGB-ul, a devenit ministru al gospodariilor agricole de stat. A murit fara regrete, convins ca a servit cauza comunismului. Tot ilegalist si spion sovietic a fost si Gabor Peter (1906-1993), ministrul Securitatii in Ungaria lui Matyas Rakosi. Macar acesta a fost arestat si condamnat (desi acuzatiile erau, la inceput, aiuritoare), a facut inchisoare intre 1953 si 1959. Dupa eliberare, a lucrat ca bibliotecar si croitor (meseria sa initiala).
Chiar si dupa caderea grupului Pauker-Luca-Georgescu in 1952, sub domnia lui Draghici la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Nicolschi, exponentul en titre al pegrei securiste, a continuat sa prospere. Marile crime comise de Securitate in anii 50 , inclusiv monstruosul experiment Pitesti, sunt toate legate direct de acest individ, un fanatic al “luptei de clasa”, al pedepsirii necrutatoare a “burjuilor”, al preceptelor ideologice staliniste. Mi se va spune ca nu gasim in biografia sa indicatiile unui temperament sadic, ca era de fapt un personaj banal. Asa cum banali au fost un Ernst Kaltenbrunner si un Adolf Eichmann, un Nikolai Ejov si un Viktor Abakumov. Banalitatea Raului, despre care a scris Hannah Arendt, nu anuleaza radicalitatea sa, despre care, tot Hannah Arendt scria, pornind de la o intuitie a lui Immanuel Kant, in Originile totalitarismului. Doar ca, spre deosebire de Hannah Arendt, eu nu cred ca acesti criminali probau ceea ce numea thoughlessness, absenta gandirii. Documente recente legate de procesul Eichmann il arata pe fostul Oberturmbannfuhrer SS drept un individ obsedat ideologic, total convins de doctrina rasista, antisemita a nazismului. La fel, Nicolschi era un fanatic al bolsevismului, al doctrinei resentimentului social.
Avem acum, in fine, o analiza comprehensiva a personalitatii lui Nicolschi, o examinare, pe baza dosarului sau de cadre, a modalitatilor prin care acesta a parvenit in structurile supreme ale totalitarismului comunist din Romania. Mentionez contributiile anterioare datorate lui Dennis Deletant, Donei Jela, lui Marius Oprea si altor cercetatori, inclusiv excelentii istorici de la IICCMER, CNSAS , Memorialul Sighet si Arhivele Nationale, care au contribuit la destramarea minciunilor si misterelor privind institutia Securitatii de-a lungul celor peste patru decenii de existenta. Nicolschi, spre deosebire de Pantiuşa, lacatusul-spion, ajuns sef de sectie a CC al PCR, apoi general, nu a ajuns niciodata membru al CC al PCR, dar puterea sa reala o intrecea pe aceea a unora dintre membrii Biroului Politic.
In fond si in fapt, toata lumea se temea si tremura de acesti inalti functionari ai crimei organizate statal. Se temeau chiar si subordonatii lor, calai ei insisi, gen Mişu Dulgheru, Petea Goncearuk, Francisc Butyka, Tudor Sepeanu, Gavrila si Eva Birtas, Iosif Nemes, Ioan Soltutiu, Gh. Enoiu, Mihai Patriciu, Iosif Bistran, Ludovic Czeller. Se stie prea putin despre rolul generalului Gogu Popescu, de profesie invatator, ilegalist, ulterior ambasador in Congo (Brazaville) si in Birmania. Ori despre cel al fostului voluntar din Brigazile Internationale din Spania, parasutat din URSS in 1944, generalul Grigore Naum. Ambii au condus directii in MAI. Cei care afirma ca eliminarea echipei Pantiusa-Nicolschi ar fi dus la aparitia unei “noi Securitati” se inseala. Cariera unor Vasile Negrea (prim-adjunct al lui Draghici), Tanase Evghenie (adjunctul lui Draghici), Nicolae Plesita, Neagu Cosma, Vasile Gheorghe, Nicolae Doicaru, Aurel Mois, Emil Macri, Iulian Vlad, Aristotel Stamatoiu etc a avut loc sub patronajul fondatorilor Securitatii. Nu intamplator, in mai 1971, la aniversarea a cinci decenii de existenta a PCR, Nicolae Ceausescu a gasit de cuviinta sa-i decoreze si chiar sa-i inalte in grad (in rezerva) pe veteranii tortionari. Cu acelasi prilej, sotia lui Pantiusa, inveterata stalinista Ana Toma (a se citi ce are de spus Egon Balas in volumul sau de memorii, Vointa de libertate, despre aceasta sinistra figura), primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste”. Eroine deveneau si alte “tovarase”: Elena Ceausescu, Ofelia Manole, Zina Brancu, Tatiana Bulan, Sanda Ranghet, Ghizela Vass, Ivanca Rudenco, Vanda Nikolski (membra a Biroului Politic al CC al PCdR in anii 30, miltanta cominternista, nu era ruda cu generalul securist–purta si ea, ca si el, un nume schimbat). Vicepresedintele Camerei de Comert, colonelul de securitate Hristache Zambetti, ilegalist, fost membru al Colegiului MAI in perioada Draghici, implicat in tenebroase actiuni securiste in Statele Unite si Turcia in anii 50, era ridicat la gradul de general-maior (in rezerva). Pantiusa si Nicolschi primeau ordinul “Tudor Vladimirescu”. Nu a existat in realitate o ruptura reala intre “vechiul” partid si cel “nou”, nu a existat un divort intre “vechea” Securitate” si cea “noua”, presupus patriotica. Iar faptul ca Nicolschi a fost consultant pentru filmele mistificatoare ale lui Sergiu Nicolaescu despre comisarii de politie este cat se poate de ironic, revelator si simptomatic.
Calaul Alexandru Draghici a murit linistit la Budapesta, unde se refugiase sub motivul reintregirii familiei. Nicolschi a murit la timp, n-a ajuns sa fie judecat. Pantiusa a incetat din viata sub Ceausescu, a fost inmormantat ca general, cu garda de onoare, in urma aprobarii de catre Nicolae Ceausescu a cererii vaduvei sale, Ana Toma. In pofida eforturilor repetate ale IICCMER de a declansa o actiune in justitie, care au inceput inca din perioada IICCR, bestialul anchetator Gheorghe Enoiu ( a se citi atat de necesara carte a lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura, pe intelesul tuturor, editia a II-a, Fundatia Academia Civica, 2011) traieste fara probleme si isi incaseaza lunar pensia de colonel. Generalul securist Plesita a beneficiat, in ultimele luni de viata, nu doar de mari avantaje materiale, dar si de un tratament medical special.
Cine a fost Alexandru Nicolschi?
IICCMER prezintă în premieră dosarul de cadre al unuia dintre cei mai cruzi generali de securitate: Alexandru Nicolschi. Acesta a fost principalul colaborator al şefului Securităţii din perioada dejistă, general-locotenentul Gheorghe Pintilie, şi unul dintre principalii decidenţi responsabili pentru implementarea experimentului de reeducare prin tortură care s-a desfăşurat în penitenciarele Suceava, Piteşti, Gherla, Târgşor, Târgu-Ocna, Braşov, Aiud şi Colonia de Muncă Peninsula.
Documentele sunt însoţite de un studiu biografic realizat de către doi experţi IICCMER – Mihai Burcea şi Marius Stan. Studiul a fost întocmit pe baza dosarului de cadre, precum şi a mai multor surse: arhive, presă, memorii, film, lucrări generale şi speciale. De asemenea, au fost folosite documente din mai multe fonduri arhivistice aflate în custodia Arhivei CNSAS, a Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi în Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Biografia realizată cu ajutorul surselor mai sus-amintite ni-l înfăţişează pe Nicolschi în mai multe ipostaze: ilegalist în mişcarea comunistă interbelică, spion al NKVD, deţinut în sistemul penitenciar antonescian, poliţist în etapa de tranziţie la regimul comunist, general de securitate şi, în fine, raportat la perioada anilor de pensie, consultant pe probleme istorice în proiectul câtorva filme poliţiste regizate de Sergiu Nicolaescu. Citatele care apar în studiu sunt redate conform originalului, cu tot cu erorile aferente textelor respective.
În dosarul de cadre (care conţine 166 de file) se regăsesc următoarele documente:
foaia de serviciu cuprinzând datele de stare civilă, studiile civile şi politice, serviciul militar, activitatea politică şi profesională;
autobiografii;
documentele falsificate de NKVD pentru misiunea care i se încredinţare pe teritoriul României în 1941: Buletin de înscriere la Biuroul Populaţiei „eliberat” de Prefectura Poliţiei Capitalei şi Livret de serviciu militar (ambele documente fuseseră emise pe un nume fals – Vasile Ştefănescu);
Biletul de eliberare din Penitenciarul Principal Aiud nr. 11.126/29 august 1944;
O notă nedatată referitoare la documentele aflate în dosarul de cadre;
Sentinţa nr. 481/1941 de condamnare la muncă silnică pe viaţă a lui Alexandru Nicolschi pentru „tentativă de spionaj”;
Copie de pe fişa de încarcerare întocmită de Penitenciarul Aiud;
Referat de cadre din 9 aprilie 1976 întocmit de Direcţia cadre şi învăţământ din MI pe numele general-locotenentului (r) Alexandru Nicolschi. Documentul este semnat de către şeful Direcţiei – colonelul Vasile Moise, şi de către colonelul Vasile Apostol – şef al Serviciului evidenţă din aceeaşi Direcţie;
Referat de cadre din 1956 întocmit de Direcţia cadre din MAI pe numele general-maiorului Alexandru Nicolschi. Documentul este semnat de către şeful Direcţiei – general-maiorul Alexandru Demeter;
Notă nedatată şi nesemnată care cuprinde sinteza răspunsurilor date de Nicolschi în faţa ofiţerilor anchetatori referitoare la înţelegerea dintre comunişti şi legionari încheiată în toamna anului 1945;
Referinţe date de foşti colegi din detenţia de la Penitenciarul Aiud;
Nota „strict secretă” nr. 810/S din 12 octombrie 1954 conţinând întrebări pentru Alexandru Nicolschi în legătură cu „problema legionară”;
Declaraţie dată de Alexandru Nicolschi la 21 iulie 1954 în care răspunde întrebărilor ofiţerilor anchetatori;
Foaie calificativă din 1946 întocmită de superiorii lui Nicolschi din Direcţia Generală a Poliţiei;
Diverse acte (referat, cazier judiciar, cerere de angajare în Poliţie, cerere adresată superiorilor din Direcţia Generală a Poliţiei pentru aprobarea căsătoriei cu Josefina Marcovici; autorizaţia de căsătorie; jurământ depus de Nicolschi în cadrul Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, foaia matricolă, adeverinţă pentru stabilirea vechimii, etc.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu