duminică, 21 februarie 2016

Mica zeiță (8)

Ian McDonald






În perioada aceea, am venit de multe ori în orașul de pe Gange. De fiecare
dată, eram o altă persoană. Contabili, avocați, soldați-robot, actori de comedie,
inspectori de baze de date: eram zeița celor o mie de meserii. La o zi după ce i-am
văzut pe polițaii Krishna din Awadhi patrulând pe peroanele gării din Delhi cu
roboții lor de pază și cu arme care puteau ucide deopotrivă oamenii și aeai-urii,
Ashok a început să alterneze mijloacele mele de transport. Am zburat cu avionul,
am mers cu trenul, m-am sufocat la vreme de noapte în autobuze de țară
supraaglomerate, am stat în Mercedes, alături de șofer, la cozile lungi de la granița
Awadh-Bharat, printre camioane împodobite cu modele în culori vii. Aidoma
trosnetului țestelor explodate, camioanele îmi aduceau aminte de regatul meu. Dar
la fiecare capăt de drum dădeam de fetișcana cu chip de șobolan, care își ridica
mâna către tilak-ul meu și mă rupea iarăși în două. În anotimpul acela am fost
țesătoare, consultant fiscal, consultant matrimonial, editor de romane siropoase,
controlor de trafic aerian. Ea mi i-a luat pe toți.

Pe urmă a urmat călătoria în care am dat peste polițaii Krishna așteptând și
în punctele terminus din Bharat. Deja știam tot atât de bine ca Ashok cum
mergeau lucrurile. Reprezentanții Bharat-ului n-ar fi adoptat niciodată legile lui
Hamilton – multimiliardara lor industrie de agrement depindea de aeai-uri – dar
nu voiau nici să se opună Americii. Așa că s-a ajuns la un compromis: toate aeaiurile
care depășeau Nivelul 2,8 interzise, toate celelalte îngăduite numai în baza
unor autorizații, plus patrule de polițai Krishna în gări și în aeroporturi. Ca și cum
ai fi încercat să oprești Gangele cu degetele.

Îl remarcasem pe curier în avion. Stătea cu două rânduri de scaune în fața
mea; tânăr, cu barba ca un șomoiog, îmbrăcat după moda lansată de televiziunea
Star-Asia, uriaș și pleoștit pe de-a-ntregul. Nervos, nervos, nervos, verificându-și
întruna buzunarul de la piept, verificând, verificând, verificând. Un tip detestabil,
de două parale, un individ care se voia dataraja, cu două aeai-uri specializate de
2,85 încărcate într-un palmar. Nu-mi imaginam cum de izbutise să treacă de
securitatea de pe aeroportul din Delhi.

Era imposibil să nu atragă atenția polițailor Krishna din Varanasi. L-au
înconjurat când ne-am așezat la coadă pentru controlul pașapoartelor. A scăpat din
încercuire. A rupt-o la fugă. Femeile și copiii se fereau din calea lui când alerga
de-a lungul imenselor săli de marmură din terminalul de sosiri al aeroportului,
încercând să iasă la lumină, să ajungă la uriașul perete de sticlă, la uși și în
mijlocul traficului dement de dincolo de ele. Pumnii lui loveau aerul. Am auzit
țipetele sacadate ale polițailor Krishna. I-am văzut scoțându-și la iveală armele.
Zbieretele stridente au devenit mai puternice. Îmi țineam capul plecat și înaintam
târșâindu-mi picioarele. Ofițerul de la imigrări mi-a verificat actele. O altă
mireasă shaadi la vânătoare. Am străbătut aeroportul în grabă, îndreptându-mă
către șirurile de taxiuri. În spatele meu, sălile s-au umplut de o liniște atât de
șocantă încât părea să răsune aidoma clopotelor unui templu.

Atunci mi-a fost frică. Când m-am întors la Delhi, a fost ca și cum frica ar
fi zburat înaintea mea. Orașul djinn-ilor se transformase în orașul zvonurilor.
Guvernul semnase legea Hamilton. Polițaii Khrisha cercetau de-a fir a păr fiecare
casă. Fișierele de palmar urmau să fie monitorizare. Jucăriile de tip aeai erau
ilegale. Infanteriștii marini din SUA erau aduși pe calea aerului. Primul-ministru
Shrivastava era pe punctul de a anunța înlocuirea rupiei cu dolarul. În mijlocul
tuturor, Ashok era un muson de temeri și de speculații.

– Un ultim transport, apoi mă retrag. Poți să faci asta pentru mine? Un
ultim transport?

Bungalow-ul era deja pe jumătate gol. Mobila fusese împachetată, nu mai
rămăseseră decât memoriile core ale procesoarelor. Erau acoperite cu cearșafuri
care să le ferească de praf, stafii ale creaturilor care trăiseră acolo. Polițaii Krishna
erau bine-veniți să le viziteze.

– Mergem amândoi în Bharat?

– Nu, ar fi prea periculos. Tu te duci înainte, eu o să te urmez când o s-o
pot face în siguranță. A ezitat. În seara aceea, până și zgomotul traficului de
dincolo de zidurile înalte era diferit. Am nevoie să duci mai multe ca de obicei.

– Câte?

– Cinci.

M-a văzut tresărind și retrăgându-mă când și-a ridicat mâna către fruntea
mea.

– E un procedeu sigur?

– Cinci, și s-a terminat. Pentru totdeauna.

– E un procedeu sigur?

– E un set de segmente suprapuse, vor folosi același cod core. Trecuse
multă vreme de când reușisem să-mi îndrept viziunea interioară către miezul
giuvaierurilor pe mi le trecuse Ashok prin țeastă. Un sistem de circuite. Un creier
cu un creier.

– E un procedeu sigur?

L-am văzut pe Ashok înghițind în sec, apoi i-a tresăltat capul: un da mimat
în stil occidental. Am închis ochii. Câteva secunde mai târziu i-am simțit degetul
cald și uscat pe ochiul meu interior.

Ne-am venit în fire în lumina de bronz a zorilor care pătrundea prin jali.
Eram conștienți că ne aflam într-o stare avansată de deshidratare. Eram conștienți
că aveam nevoie de o eliberare lentă a carbohidraților. Nivelurile noastre de
inhibare a serotoninei era scăzute. Fereastra boltită prin care pătrundeau razele de
soare se arcuia într-un stil cu adevărat mogul. Circuitele de proteine din capul
meu erau DPMA (53) unu-opt-șapte-nouă per omega, realizate sub licența BioSan din
Bangalore.

Orice obiect la care ne uitam genera un curcubeu de interpretări. Am văzut
lumea plină de maniile stranii ale noilor mei oaspeți: medic, nutriționist, arhitect,
proiectant de biocipuri, inginer aeai-ist având sub control o armată de ateliere de
reparații pentru roboți. Nasatya (54). Vaishvanara (55). Maya (56). Brihaspati (57). 
Tvastri (58). Demonii mei tainici. De data asta nu era vorba de o cealaltă. 
De data asta aveam o legiune. Eram o devi cu mai multe capete.

Pe toată durata dimineții și a după-amiezii m-am străduit să dau sens unui
univers alcătuit din cinci lumi, din cinci impresii. Eu m-am străduit. M-am
străduit să ne transform pe noi toți în mine însămi. Ashok nu-și găsea locul, se
trăgea de barba mițoasă, încerca să se uite la televizor, își verifica corespondența.
Roboții de luptă ai polițailor Krishna îi puteau face o vizită inopinată în orice
clipă. Integrarea avea să se petreacă. Trebuia să se petreacă. Nu puteam
supraviețui cu larma din capul meu, cu musonul de interpretări. Pe străzi sunau
sirenele, departe, aproape, iarăși departe. Fiecare dintre ele declanșa o altă reacție
a ego-urilor mele.

L-am găsit pe Ashok așezat printre procesoarele lui de sub lințolii, cu
brațele în jurul genunchilor strânși la piept. Părea un băiat mare, gras, delicat,
favoritul mamei lui.

Paloare generată de noradrenalină, hipoglicemie ușoară, toxinele oboseli a
spus Nasatya.

Cuantumul bevabytilor stocați în sistemele Yin setat pe mai multe planuri,
a zis, în același timp, Brihaspati.

I-am pus mâna pe umăr. S-a dezmeticit cu o tresărire. Afară, întunericul era
deplin, sufocant: musonul mătura deja Statele Unite al Bengal-ului.

– Suntem gata, am spus. Eu sunt gata. Deasupra portalului sub care aștepta
Mercedes-ul se scuturau zămoșițe parfumate.

– Ne vedem peste o săptămână, a zis el. În Varanasi.

– În Varanasi.

Mi-a prins umerii în mâini și m-a sărutat ușor pe obraz. Mi-am acoperit
capul cu dupatta. Odată ascunsă sub voaluri, am apelat la Serviciul de Transport
Nocturn al Provinciilor Unite. Am stat întinsă în compartimentul de clasa întâi, cu
aeai-urile sporovăind în capul meu, descoperindu-se cu surprindere unul pe altul,
reflecție peste reflecție.

Dimineața, chowkidar-ul paznicul vagonului, mi-a adus ceaiul la pat, pe o
tavă de argint. Zorile s-au revărsat asupra mahalalelor întinse și a parcurilor
industriale din Varanasi. Serviciul meu personalizat de știri oferite de aeai-ul m-a
înștiințat că Lok Sabha avea să ratifice Acordul Hamilton la ora zece. La ora
douăsprezece, primul-ministru Shrivastava și ambasadorul Statelor Unite aveau să
anunțe acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate pentru Awadh.

Trenul s-a golit pe peronul de sub bolta ca un romb răsucit care îmi
devenise atât de familiară. Se părea că fiecare al doilea pasager era contrabandist.
Dacă eu reușeam să-i observ cu atâta ușurință, o puteau face și polițaii Krishna. Se
aliniaseră de-a lungul rampelor ce duceau către ieșire, fiind mai mulți decât mai
văzusem vreodată. În spatele lor stăteau polițiștii în uniformă, apoi urmau roboții.
Hamalul îmi căra valiza pe cap; o foloseam ca să-mi fac drum printre oamenii
care se revărsau, îmbulzindu-se, din trenul de noapte. Mergi dreaptă, așa cum te-a
învățat Mamaji. Înaintează, zveltă și mândră, ca și cum ai păși pe covorul de
mătase al unui bogătan. Mi-am acoperit capul cu dupatta, ca semn al modestiei.
Pe urmă am văzut mulțimea îngrămădindu-se în fața unei rampe. Polițaii Krishna
scanau toți pasagerii cu palmare.

Am văzut că indivizii dubioși și contrabandiștii băteau în retragere,
îndreptându-se către partea din spate a morii de oameni. Dar nici acolo nu exista
vreo o scăpare. Polițiștii înarmați, secondați de roboți proiectați pentru aducerea
sub control a revoltelor, au trecut pe poziție, în capătul peronului. Cu fiecare pas
târșit, apăsarea mulțimii mă împingea către polițaii Krishna, care își fluturau
mâinile de parcă ar fi binecuvântat pasagerii. Chestiile alea puteau să-mi jupoaie
scalpul, să-mi cerceteze capul. În față, geanta mea roșie înainta tresăltând,
conducându-mă către închisoare.

Brihaspati mi-a arătat ce s-ar fi întâmplat acolo cu circuitele din capul meu.

Ajutați-mă! m-am rugat către zeii mei. Și Maya, arhitectul demonilor, mi-a
răspuns. Amintirile lui erau amintirile mele și el își aducea aminte de o simulare
arhitecturală a gării, făcută cu mult înainte ca acei păianjeni care erau roboțiiconstructori
să fi început să-și țeasă nanorețeaua rombică. Două viziuni suprapuse
ale gării din Varanasi. Cu o diferență care îmi putea salva viața. Maya mi-a arătat
interiorul lucrurilor. Interiorul peronului. Canalul de scurgere de sub trapa aflată
între partea din spate a chioșcului cu chai și pilonul de susținere al acoperișului.

M-am îndesat printre oamenii, îndreptându-mă către spațiul liber din spate.
Am ezitat înainte de a îngenunchea lângă trapă. O năboire a gloatei, un pas greșit,
o cădere, și aș fi fost zdrobită. Chepengul era înțepenit din cauza murdăriei
Unghiile mi s-au rupt, mi s-au făcut fărâme în timp ce râcâiam ca s-o desprind și
s-o ridic. Mirosul care se înălța din pătratul întunecat era atât de scârbos încât
eram cât pe ce să vomit. Mi-am impus să intru, să mă las să cad cu un metru mai
jos, în mâlul care îmi ajungea până la jumătatea fluierului piciorului.
Dreptunghiul de lumină îmi ajuta să-mi dau seama cum stăteau lucrurile. Eram
înnămolită în excremente. Tunelul mă silea să umblu în patru labe, dar capătul lui
era promițător, era un semicerc prin care se zărea lumina zilei. Mi-am îngropat
mâinile în mizeria moale. De data asta, am borât ceaiul băut de dimineață. Am
înaintat de-a bușilea, făcând eforturi ca să nu mă sufoc. Era ceva mult mai
respingător decât toate experiențele prin care trecusem. Dar nu atât de respingător
cum ar fi fost să ți se deschidă țeasta și să ți se taie creierul felii cu bisturiul. Mam
târât, în patru labe, pe sub șinele din gara Varanasi, către lumină, către lumină,
către lumină, apoi afară, prin țeava deschisă, care dădea în haznaua unde porcii și
culegătorii de gunoaie râmau prin mormanele de fecale umane uscate.

M-am spălat cât de bine am putut în canalul aproape secat. Spălătoresele
dhobi (59) băteau rufele întinse pe lespezi de piatră. Am încercat să ignor spusele lui
Nasatya, care mă avertiza în privința infecțiilor oribile cu care era posibil să mă fi
ales.

Trebuia s-o întâlnesc pe fata lui Ashok pe strada cu gajra (60). Copiii stăteau în
pragul ușilor sau în fața prăvăliilor deschise, înșirând gălbenele pe ață. Munca era
prea prost plătită pentru a fi făcută până și de roboți. Florile de revărsau din vase
cât banița și din cutii de plastic. Cauciucurile phatphat-ului meu patinau pe petale
umede de trandafiri. Mergeam pe sub ghirlande din gajra, atârnate de stâlpii din
fața dughenelor. Mirosul de flori ofilite, intrate în putrefacție, era pretutindeni.
Phatphat-ul a pătruns pe o alee mai mică și mai întunecoasă, ajungând apoi în
spatele unui grup numeros de oameni. Șoferul și-a apăsat mâna pe claxon. Gloata
i-a făcut loc fără tragere de inimă. Motorul cu alcool a gemut. Ne-am continuat
drumul strecurându-ne. Spațiu deschis, apoi un jawan (61) în uniformă de polițist ni sa
așezat în drum. Era complet echipat pentru luptă. Brihaspati a citit informațiile
care îi licăreau pe vizor: amplasamente, rapoarte, un mandat de arestare. Mi-am
acoperit capul și mi-am lăsat ochii în jos în timp ce vorbea cu șoferul. Ce se
întâmplă? Niște răufăcători. Niște dataraja.

În josul străzii cu gajra, polițiștii în uniforme conduși de un Krishna în
haine civile au dat buzna pe o ușă. Aveau armele pregătite. În aceeași clipă,
obloanele unui jharoka aflat exact deasupra s-au făcut țăndări. Cineva a sărit pe
balustrada de lemn. În spatele meu, mulțimea a scos un suspin puternic, furtunos.


Note:

(53)Dynamic Power Management Architecture, Managementul Structurii Dinamice a
Curentului Electric (n. tr.).

(54) Zei vedici gemeni, considerați doctori ai zeilor (n. tr.).

(55) Starea de veghe, una din cele patru stări/niveluri ale conștiinței (n. tr.).

(56) Puternica forță cosmică din religia hindusă care conferă iluzia că lumea pe care o percep
simțurile este reală (n. tr.).

(57) Zeitate vedică ce personifică puterea devoțiunii rituale (n. tr.).

(58) Ziditorul ceresc (n. tr.).

(59) Spălătorese din India și Pakistan care umblă, de obicei, din ușă în ușă, adunând rufele
murdare (n. tr.).

(60) Cununi de flori (n. tr.).

(61) Soldat tânăr (n. tr.).


va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu