Spargatorul de gheata (7)

Victor Suvorov

Acţiunile Armatei Roşii în „perioada prebelică" poartă oficial titlul de „întărirea securităţii graniţelor vestice". Este o minciună. Graniţele erau ocrotite atîta vreme cît vecinii URSS erau state neutre, atîta vreme cît nu existau graniţe cu Germania şi, drept urmare, Hitler nu putea nici într-un fel să atace URSS. Despre un atac prin surprin­dere nici măcar nu putea fi vorba. Stalin însă a distrus sistematic statele neutre ale Europei, stabilind hotare comune cu Germania. Securitatea graniţelor sovietice nu putea spori în acest fel. Dar chiar dacă am numi agresiu­nea împotriva celor şase state neutre „întărirea securităţii graniţelor vestice", de ce nu folosim acelaşi termen şi în cazul lui Hitler? Oare cotropind ţările vecine, nu şi-a întărit şi el securitatea propriilor graniţe?


Mi se poate replica: în „perioada prebelică" Uniunea Sovietică n-a purtat un război neîntrerupt, a fost doar o serie de războaie şi incursiuni cu întreruperi între ele. Însă şi Hitler a purtat o serie de războaie cu întreruperi. De ce folosim în cazul lui alte standarde?


Se afirmă că Uniunea Sovietică n-a declarat război, formal, nimănui în „perioada prebelică", de aceea nu poate fi socotită participantă la război. Daţi-mi voie, nici Hitler n-a declarat formal război întotdeauna. După infor­maţiile propagandei sovietice, la 22 iunie 1941 nimeni n-a declarat formal război nimănui. De ce această dată se consideră punctul de separaţie între război şi pace?


Douăzeci şi două iunie este pur şi simplu data înce­perii ofensivei forţelor armate ale unui stat împotriva forţelor armate ale altui stat, forţe aflate deja într-un război, la care ambele state participau demult.


Criminalul trece întotdeauna sub tăcere că a jefuit şi a ucis, povestind doar ce-i convine. Propaganda roşie, ase­menea criminalului prins în flagrant, începe expunerea istoriei războiului din momentul cînd armatele străine au apărut pe teritoriul sovietic făcînd din Uniunea Sovietică o victimă inocentă. Haideţi să încetăm să ne-o mai închi­puim o victimă inocentă.


Să ne amintim de cei cu adevărat nevinovaţi care au murit în „perioada prebelică" sub baionetele armatei „eli­beratoare". Să scriem istoria războiului nu de la 22 iunie, ci din momentul cînd hoardele comuniste, fără să declare război, au lovit în spate Polonia rănită de moarte, a cărei armată eroică încerca, într-o luptă inegală, să oprească deplasarea lui Hitler spre Răsărit. Să scriem istoria războ­iului nu începînd din 22 iunie, ci din acea zi cînd Stalin a luat hotărîrea să înceapă războiul.


La 1 septembrie 1939, la răsăritul soarelui, armata germană începea războiul împotriva Poloniei, însă în secolul XX, război în Europa înseamnă automat război mondial, într-adevăr, războiul a cuprins repede continen­tul şi apoi aproape întreaga lume.


Printr-un straniu concurs de împrejurări, exact în această zi de l septembrie 1939, cea de-a patra sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al URSS a adoptat legea privind serviciul militar obligatoriu. O asemenea lege n-a existat în întreaga istorie a URSS. 


Un fapt de mirare: atîta timp cît cu Hitler erau speriaţi copiii (şi maturii), atîta timp cît Hitler era socotit un monstru şi un canibal s-a putut fără serviciul militar obligatoriu, însă este semnat un pact de neagresiune şi imediat este nevoie de serviciul militar obligatoriu.


Septembrie 1939 este începutul „războiului ciudat" în Occident, în Răsărit, în aceeaşi lună a început o pace la fel de stranie.


De ce avea nevoie Uniunea Sovietică de serviciul militar obligatoriu? Comuniştii răspund la unison: în această zi a început cel de-al doilea război mondial, noi n-am vrut să luăm parte la el, dar am luat măsuri de prevedere. Mareşalul Uniunii Sovietice, K.A. Mereţkov, este unul dintre cei care afirmă că legea a avut o importanţă uriaşă şi a fost adoptată „în condiţiile celui de-al doilea război mondial, care deja începuse" (În slujba poporului, pag. 181).

Dar să ne închipuim graniţa polono-germană în acea dimineaţă tragică: întuneric, ceaţă, bubuituri, duduitul motoarelor. Puţini în Polonia înţelegeau ce se petrece: o provocare sau un conflict apărut din senin? Dar iată că deputaţii Sovietului Suprem al URSS (ciobani de pe păşu­nile alpine şi vestiţi crescători de reni de dincolo de Cercul Polar) ştiau deja: nu e provocare, nu e conflict pasager, nu e război germano-polon, nici măcar euro­pean, ci e începutul războiului mondial. Trebuie ca noi, deputaţii, să ne adunăm imediat la Moscova (sesiunea extraordinară!) ca să adoptăm documentele corespunză­toare. Atîta doar că nu putem pricepe de ce aceiaşi deputaţi nu au reacţionat la fel de iute atunci cînd s-a petrecut un lucru asemănător la graniţa sovieto-germană în 1941.


În dimineaţa de 1 septembrie nu ştiau că a început al doilea război mondial nici guvernul Poloniei, nici guver­nul ţărilor occidentale, nu ştia nici măcar Hitler. El a început războiul împotriva Poloniei în speranţa că va fi o acţiune locală, la fel ca invazia din Cehoslova­cia. Nu e propaganda lui Goebbels aici. Sursele sovietice spun acelaşi lucru.


General-colonelul de aviaţie A.S. lakovlev (în acelaşi timp referent personal al lui Stalin) afirmă: Hitler era convins că Anglia şi Franţa nu vor începe să lupte pentru Polonia" (.Scopul vieţii, pag. 212).


Aşadar, Hitler nu ştie că el este cel care a început cel de-al doilea război mondial, dar tovarăşii din Kremlin o ştiu perfect! Şi încă ceva: drumul pînă la Moscova nu e tocmai scurt.


Unii deputaţi au nevoie de 7-10, chiar şi 12 zile ca să ajungă în Moscova. Ceea ce înseamnă că există cineva care a dat înainte de începerea războiului semnalul ca deputaţii să se adune la Kremlin. Să spunem şi mai mult: înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.


Orice încercare de a stabili data exactă la care a început cel de-al doilea război mondial şi momentul intrării URSS în război ne conduce inevitabil la data de 19 august 1939.


Chiar şi înainte, la consfătuirile secrete, Stalin şi-a enunţat, şi nu o dată, planul său de „eliberare" a Europei: „să atragi Europa în război, rămînînd tu însuţi neutru, apoi, cînd adversarii se vor epuiza unul pe celălalt, să arunci pe talgerul cîntarului întreaga putere a Armatei Roşii" (Opere complete, vol.6, pag. 158, vol.7, pag. 14)


Pe data de 19 august 1939, la şedinţa Biroului Politic, s-a luat hotărîrea fermă de a duce la îndeplinire acest plan.


Informaţiile despre şedinţa Biroului Politic şi despre hotărîrile luate atunci au ajuns foarte rapid în presa occidentală. Agenţia-franceză Havas a publicat un comen­tariu despre hotărîrile luate cu acel prilej.


Cum se poate ca un protocol strict secret al Biroului Politic să ajungă în presa occidentală? Nu ştiu. Totuşi, ar fi cîteva căi. Una dintre cele mai verosimile ar fi următoarea: unul sau cîţiva membri ai Biroului Politic, speriaţi de planurile lui Stalin, s-au hotărît să-l stopeze. Nu puteau să protesteze deschis. Exista o singură cale de a-1 obliga pe Stalin să renunţe la planurile sale: să se publice aceste planuri în Occident. 


Membrii Biroului Politic, îndeosebi cei care controlau Armata Roşie, indus­tria de război, serviciul de informaţii al armatei, NKVD, propaganda, Cominternul, cu toţii aveau o asemenea posibilitate. Varianta nu este atît de fantezistă cum poate părea la prima vedere.


În 1917, ca să zădărnicească Revoluţia din Octombrie, doi membri ai Biroului Politic, Zinoviev şi Kamenev, au publicat planurile lui Lenin şi Troţki în presa „burgheză". Trebuie să repet că nu ştiu cum de a ajuns documentul în Occident, subliniez doar că existau căi ca el să ajungă acolo. Stalin a reacţionat la informaţia agenţiei Havas cu iuţeala fulgerului şi extrem de neobişnuit. A publicat în ziarul Pravda o dezminţire. Dezminţirea lui Stalin este un document foarte serios pe care trebuie să‑l cităm în întregime. Iată-l:
DESPRE INFORMAŢIA MINCINOASĂ A AGENŢIEI HAVAS
Redactorul Pravdei s-a adresat tovarăşului Stalin cu întrebarea: cum apreciază tov. Stalin informaţia agenţiei Havas despre „cuvîntarea lui Stalin", care, zice-se, ar fi fost rostită „în Biroul Politic la 19 august" şi unde şi-ar fi exprimat ideea că „războiul trebuie să continue cît de mult se poate spre a fi epuizate părţile în conflict".
Tov. Stalin a trimis următorul răspuns:
„Această informaţie a agenţiei Havas, ca şi multe altele ale acesteia, reprezintă o minciună. Fireşte, nu pot să ştiu în ce cafe-şantan a fost fabricată această minciună. Dar oricît ar minţi domnii de la agenţia Havas, nu pot nega următoarele:
a)  nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci, Franţa şi Anglia au atacat Germania, luîndu-şi asupra lor responsa­bilitatea pentru actualul război;
b)  după primele acţiuni militare, Germania s-a adresat Franţei şi Angliei  cu  propuneri de pace,  iar Uniunea Sovietică a sprijinit sincer propunerile de pace ale Ger­maniei „căci ea a considerat şi continuă să considere că încheierea cît mai curînd posibil a războiului ar uşura în mod radical situaţia tuturor ţărilor şi popoarelor;
c)  cercurile conducătoare ale Angliei şi Franţei au refuzat în mod grosolan propunerile de pace ale Germa­niei, la fel şi încercările Uniunii Sovietice de a se ajunge la o grabnică încheiere a războiului.
Acestea sunt faptele.
Ce argumente aduc împotriva acestor fapte politicie­nii de cafe-şantan de la agenţia Havas?"
Pravda 30 nov., 1939 I.V. Stalin


Să hotărască cititorul singur, ce este „minciună"-informaţia Agenţiei Havas sau dezminţirea lui Stalin? Cred că este puţin probabil că Stalin însuşi să mai repete peste puţină vreme propriile sale cuvinte.


Tonul sincer al dezminţirii şi faptul, neobişnuit pentru Stalin, că nu-şi păstrează sîngele rece vin în sprijinul agenţiei Havas. În acest caz a fost atinsă o coardă neo­bişnuit de sensibilă şi din această cauză a rezonat atît de profund. În atîţia ani de putere sovietică, presa occiden­tală a scris mult despre Uniunea Sovietică şi despre Stalin personal. Bolşevicii şi Stalin însuşi au fost învinuiţi de toate păcatele capitale. 


Despre Stalin s-a scris că este provocator al poliţiei, că şi-a ucis soţia, că este despot, sadic, dictator, canibal, călău, ş.a.m.d. Însă, de obicei, Stalin nu a intrat în polemică cu „scriitoraşii burghezi". Atunci de ce tăcutul şi calmul Stalin s-a coborît pînă la un limbaj de mahala şi la jigniri ieftine? Răspunsul nu poate fi decît unul singur: agenţia Havas a dezvăluit intenţiile cele mai tăinuite ale lui Stalin. Tocmai de aceea a reacţionat el atît de neobişnuit. 


I-a fost indiferent ce vor gîndi despre dezminţirea lui viitoarele generaţii (apropo, acestea nu gîndesc nimic!). Pentru Stalin era importantă menţinerea secretului asupra planului său pentru viitorii 2-3 ani, pînă cînd ţările europene se vor fi istovit reciproc într-un război nimicitor.


Să fim de acord pentru cîteva minute cu argumentele lui Stalin: da, informaţia agenţiei Havas era doar „o minciună fabricată la cafe-şantan". În acest caz, ar trebui să ne exprimăm iritarea ziariştilor agenţiei Havas. Dar dacă într-adevăr ei au născocit informaţia, atunci acest fapt s-a făcut pe baza unei cunoaşteri profunde a marxism-leninismului, a temperamentului lui Stalin şi a unei analize ştiinţifice minuţioase a situaţiei politico-militare din Europa. 


Desigur că ziariştii agenţiei Havas au înţeles situaţia cu mult mai bine decît Hitler şi decît liderii demo­craţiilor occidentale. Dacă informaţia agenţiei Havas a fost pur şi simplu născocită, atunci avem de-a face cu acel caz, cînd închipuirea corespunde pe deplin cu reali­tatea.


Peste mulţi ani, cînd avea să se uite cu totul informaţia agenţiei Havas şi dezminţirea lui Stalin, în Uniunea Sovie­tică au fost publicate 13 volume de opere ale lui Stalin. Printre lucrările lui se află şi cuvîntările la şedinţele secrete ale CC. În 1939, ziariştii de la agenţia Havas n-aveau acces la aceste cuvîntări. Publicarea operelor lui Stalin confirmă însă faptul că planul lui a fost genial şi că a fost exact aşa cum l-au descris ziariştii francezi, încă din 1927, la şedinţa deschisă a CC, Stalin a expus ideea necesităţii ca în caz de război să se păstreze neutralitatea pînă în momentul în care „părţile beligerante se vor epuiza reci­proc într-o luptă care este peste puterile lor". 


Această idee s-a repetat la şedinţele închise. Stalin considera că, în caz de război, Uniunea Sovietică va deveni în mod inevitabil participantă, dar ea va trebui să intre ultima în război, cu forţe proaspete, exact în finalul jocului, împo­triva tuturor, cînd ei vor fi epuizaţi.


Dar şi predecesorii lui Stalin afirmaseră acelaşi lucru. Alcătuindu-şi planul în cercul restrîns al tovarăşilor de luptă, Stalin cita pur şi simplu pe Lenin, subliniind că ideea îi aparţine lui Lenin. Dar nici Lenin nu este origi­nal. La rîndul său, el împrumuta ideile din sacul fără fund al marxismului, în această privinţă este interesantă scrisoarea lui F. Engels către E. Bernstain din 12 iunie 1883: „Toate aceste soiuri de trîndavi trebuie mai întîi să se tăvălească în noroi unele pe altele, să se nimicească şi să se compromită reciproc şi astfel să pregătească terenul pentru noi."
Stalin se deosebea de predecesorii săi, dar şi de urmaşii săi, prin aceea că vorbea mai puţin şi făcea mai mult.


Este important să ştim ce a spus Stalin la şedinţa Biroului Politic din 19 august 1939- Dar chiar dacă nu s-ar şti vorbele, îi vedem faptele; iar acestea arată cu mult mai limpede gîndul lui Stalin. Doar peste patru zile de la şedinţa Biroului Politic, la Kremlin s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop, realizarea cea mai de seamă a diplo­maţiei sovietice din întreaga ei istorie şi cea mai strălucită victorie a lui Stalin din întreaga şi incredibila lui carieră. După semnarea acordului, Stalin striga fericit: „L-am înşelat pe Hitler!" 


Intr-adevăr, Stalin l-a înşelat pe Hitler aşa cum nimeni n-a fost înşelat în întreg secolul XX. Peste doar o săptămînă şi jumătate, Hitler ducea un război pe două fronturi, altfel spus, chiar de la început Germania a ajuns în situaţia de a pierde războiul (şi chiar l-a pierdut!)


Cu alte cuvinte, la 23 august 1939 Stalin deja cîştigase cel de-al doilea război mondial, încă înainte ca Hitler să atace Polonia.


De abia în vara lui 1940 a înţeles Hitler că a fost înşelat. A încercat să-l forţeze pe Stalin, dar era prea tîrziu. Hitler putea conta doar pe nişte victorii tactice strălucite, dar situaţia strategică a Germaniei era catastro­fală. Germania se afla din nou între două pietre de moară: pe de o parte-Marea Britanic cu insulele sale inaccesibile (şi SUA cu puterea sa), pe de altă parte, Stalin. Hitler s-a întors cu faţa spre Apus, dar a devenit conştient de faptul că Stalin pregăteşte ofensiva, că Stalin, printr-o singură lovitură, poate reteza aorta petrolieră din România şi poate paraliza întreaga industrie germană, armata terestră, aviaţia şi flota. Hitler s-a întors cu faţa spre Răsărit, dar a fost bombardat strategic şi apoi invadat dinspre Apus.


Se spune că Stalin a cîştigat numai datorită ajutorului şi cooperării Marii Britaţiii şi a SUA. 


Sfînt adevăr! In aceasta şi constă măreţia lui Stalin: că el, duşmanul fundamental al Occidentului, a reuşit să se folosească de Occident pentru apărarea şi consolidarea propriei dicta­turi, în aceasta şi constă genialitatea lui Stalin: a reuşit să-şi divizeze potrivnicii, aruncîndu-i unul asupra altuia. Presa liberă occidentală a prevăzut încă din 1939 un asemenea curs al evenimentelor, cînd Stalin îşi proclama neutralitatea, fiind, în realitate, principalul şi cel mai sîngeros instigator şi participant la război.


va urma