Spargatorul de gheata (9)

Victor Suvorov

DE CE AVEAU  NEVOIE CEKIŞTM DE ARTILERIE OBUZIERĂ

Vom  lovi fiara  în propriul  ei  bîrlog
L. Beria,   comisar general al  securităţii  statului, febr.   1941


Maşina de pedepsire a comuniştilor are diferite orga­nisme şi trupe. Sunt avute în vedere, fireşte, trupele speciale CK-GPU-NKVD, nu cele ale Armatei Roşii care luptă împotriva duşmanului extern.

În timpul instaurării dictaturii comuniste, trupele de pedepsire au jucat un rol mai important decît organele penale. Principalele instrumente ale celor ce pedepseau în acele vremuri „glorioase" erau: blindatul, tunul de trei ţoii şi mitraliera. Prin gradul de sălbăticie şi numărul de victime, războiul intern dus împotriva propriului popor nu se deosebea prin nimic de unul de cucerire. Pentru coordonarea acţiunilor tuturor trupelor de pedepsire, s-a creat o Direcţie Generală. Din cînd în cînd, maşina de pedeapsă şi-a schimbat denumirea, la fel cum lupul îşi schimbă părul, însă organul care coordona acţiunile trupe­lor de pedeapsă a rămas acelaşi: Direcţia Generală. Această organizaţie şi trupele subordonate ei au săvîrşit crime îngrozitoare împotriva tuturor popoarelor din Uniu­nea Sovietică.

Pe măsura consolidării dictaturii comuniste, aceste organisme au ocupat un loc tot mai important. Principa­lele instrumente de teroare devin: peniţa scîrţîind pe hîrtie în mîha denunţătorului, scula pentru pilirea dinţilor în mîna anchetatorului şi revolverul de tip „nagan" în mîna călăului. Trupele de pedeapsă nu se reduc numeric, iar rolul lor se diversifică: percheziţii, razii, arestări, escortă, paza instituţiilor de pedeapsă şi „reeducare", în afară de aceasta, trupele de pedeapsă păzesc conducătorii, graniţele de stat, asigură comunicaţiile guvernamentale. Imaginea luptătorului din trupele de pedeapsă s-a modi­ficat. Nu mai este criminalul în tricou de marinar, ci cu şubă, care stă de strajă în bătaia vîntului polar: baioneta înainte şi cîinele credincios alături. Nu mai au nevoie de blindate.

Teroarea se dezlănţuie, apoi se potoleşte şi se dezlăn­ţuie din nou. Iată anul '37. Comuniştii ne asigură că este începutul terorii. Nu. Începutul este în 1917. Apogeul este în '30. Pur şi simplu, în '37 teroarea, urmînd logica ei, a ajuns la vîrfuri, au intrat şi comuniştii sub tăişul ghilotinei, de aceea îşi amintesc ei de acest an. Atunci cînd lakir şi Tuhacevski au înecat în sînge gubernii întregi, nu s-a considerat că este vorba despre teroare. Anul '37 nu este începutul, ci, mai curînd, victoria finală a terorii, încă un an şi din generale „epurările" se vor preface în „pe alese", în această etapă, celor ce pedepseau nu le vor mai fi necesare nici măcar mitralierele: colegii lor, căzînd sub cuţitul propriei maşini de tocat carne, nu s-au împotrivit cine ştie ce.

Aşadar, „Marea epurare" s-a încheiat cu succes, teroa­rea a scăzut brusc, din închisori şi lagăre a fost eliberată o parte a activiştilor şi se planifica să mai fie eliberaţi şi alţii. Ce trebuia să se întîmple în această situaţie cu trupele de pedeapsă şi cu Direcţia Generală? Corect. Direcţia Generală trebuia lichidată. Zis şi făcut. „Epurarea" s-a terminat la sfîrşitul anului 1938. La începutul viitorului an dispare Ejov şi, la 2 februarie 1939, printr-o hotărîre a SNK14, Direcţia Generală a trupelor de grăniceri şi cea de interne NKVD sunt lichidate.

Ar fi rezonabil să presupunem că în locul Direcţiei Generale lichidate va fi creat un nou organ cu aceeaşi destinaţie, dar cu un rang inferior. Aşa te îndeamnă logica, însă în situaţia noastră s-a petrecut ceva împotriva logicii. La 2 februarie 1939, în locul unei unice Direcţii Gene­rale, au fost create ŞASE Direcţii Generale independente ale NKVD:
- a trupelor de grăniceri.
- a trupelor de pază.
- a trupelor de escortă.
- a trupelor de căi ferate.
- de aprovizionare a armatei. — de construcţii militare.

După terminarea „Marii epurări", nu numai că a avut loc o bruscă sporire cantitativă a trupelor de pedeapsă, dar s-a petrecut şi un salt calitativ: prin hotărîrea guver­nului sovietic, trupele de pedeapsă ocupă din nou un loc conducător, restrîngînd organele penale la un rol auxiliar, încheierea „Marii epurări" este începutul unei creşteri extraordinare a puterii trupelor de pedeapsă, în dotarea lor intră din nou trenul blindat, autoblindatele (BA-10) de ultimul tip, artileria obuzieră şi, în sfîrşit, tancuri şi aviaţie.

Încep să se înmulţească trupele de pedeapsă de toate tipurile şi pentru toate destinaţiile. Trupele devin atît de multe, încît pentru conducerea lor se înfiinţează o nouă funcţie: locţiitor al comisarului poporului cu problemele trupelor (generalul-locotenent NKVD, LI. Maslennikov).

Iată însă un lucru straniu: TRUPELE DE PEDEAPSĂ NU MAI SUNT NECESARE PE TERITORIUL SOVIETIC, în 1939, nu avea să mai apară nici o nouă „epurare" la orizont, ţara era îngenuncheată şi supusă fără crîcnire lui Stalin. Chiar dacă s-ar fi ordonat o „epurare" existau destule revolvere, pile, cnuturi şi cravaşe. Atunci de ce aveau nevoie cekiştii de obuziere?

Evoluţia trupelor NKVD se desfăşoară pe multe direc­ţii, în 1939 se înfiinţează serviciul de baraj NKVD. Se poate replica faptul că unităţile de baraj au fost înfiinţate în iulie 1942 prin ordinul NKO15 Nr. 227. Studierea surselor sovietice ne conduce însă la o concluzie simplă: tovarăşii Troţki, Tuhacevski, lakir, Egorov şi mulţi alţii nici nu puteau concepe războiul fără serviciul de baraj şi l-au folosit permanent în anii Războiului civil. Sarcina unităţilor de baraj este de a asigura stabilitatea trupelor în luptă, în special în ofensivă. Desfăşurată în spatele trupelor, unita­tea de baraj „încurajează" lanţurile de trăgători în ofensivă cu rafale de mitralieră în ceafă şi reţine trupele în cazul retragerii lor cu de la sine putere, nimicind pe loc pe cei nesupuşi. 

Este clar că în timp de pace serviciul de baraj nu este necesar. Imediat după Războiul civil, detaşamen­tele de baraj au fost reciclate şi transformate în detaşa­mente de pedeapsă, de pază şi de escortă.

Dar iată că în iulie 1939 detaşamentele de baraj au renăscut în secret.

Este cunoscut că înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop, Uniunea Sovietică a început în secret să formeze armate în zonele vestice ale ţării. Elementul component al fiecărei armate era un regiment autonom de infanterie motorizată NKVD, care nu era format din batalioane, ci din unităţi de baraj.

În afară de regimente care intrau în alcătuirea armate­lor, NKVD avea regimente de infanterie motorizată sepa­rate, încorporate în unităţile fronturilor. De exemplu: în iunie 1941, numai în spatele Frontului de Sud se găseau nouă regimente, un detaşament autonom şi un batalion autonom NKVD (VIJ, 1982, Nr.9, pag. 31). Pe lîngă regi­mentul de infanterie motorizată NKVD, s-au înfiinţat deta­şamente de baraj NKVD care au intrat în componenţa corpurilor de armată şi a armatelor nou formate.

În documentele sovietice vom găsi o mulţime de indicii asupra unităţilor de baraj încă din primele ore ale războiului, nu din iulie 1942. Iată cîteva rînduri tipice din descrierea primelor zile de război. Generalul-colonel L.M. Sandalov: „Aici voi aşeza detaşamentul de baraj"... „I-au oprit detaşamentele de baraj" (încercări ale vieţii, pag.108, 143).

Uimitor! N-am aşteptat atacul Germaniei, dar n-am uitat să înfiinţăm şi să desfăşurăm detaşamente de baraj chiar la graniţe.

Odată cu începutul anului 1939, creşte brusc numărul trupelor de grăniceri NKVD. În perioada leninistă, în Uniunea Sovietică existau şase districte grănicereşti. Acum numărul lor a ajuns la optsprezece, iar efectivul fiecărui, nou district a crescut în comparaţie cu cel vechi, în orice ţară trupele de grăniceri au rol de apărare, dar Uniunea Sovietică nu este un stat obişnuit; am avut deja posibili­tatea să examinăm înclinaţiile agresive ale grănicerilor sovietici. Trupele de grăniceri ale URSS sunt capabile să ducă acţiuni ofensive independent dar, în afară de aceas­ta, şi faptul este important, au slujit întotdeauna drept bază pentru înfiinţarea formaţiunilor Osnaz16. 

După uni­formă, seamănă cu grănicerii, după destinaţie sunt... Osnaz. Osnaz-urile sunt formaţiunile de şoc cele mai agresive ale maşinii sovietice de pedepsire. Unităţi Osnaz s-au acoperit de „glorie" prin cruzime chiar şi după standardele CK din timpul războiului civil. Apoi Osnaz a fost redus la minim. A rămas numai o divizie în zona Moscovei (comandantul diviziei Pavel Artemiev).

La începutul lui august 1939 G.K. Jukov pregătea o lovitură prin surprindere asupra trupelor japoneze, în subordinea sa intră un batalion autonom cu destinaţie specială (Osnaz) al NKVD, cu un efectiv de 502 oameni, completat cu tineri aleşi pe sprinceană, pentru care crima era o obişnuinţă. Principala sarcină a acestuia era „curăţi­rea spatelui frontului" (.Santinelele frontierei sovietice, pag. 106). Osnaz a lucrat cum trebuie şi Jukov a rămas mulţumit.

Acest batalion a fost prima rîndunică, după care a urmat un stol de noi formaţiuni Osnaz. Ele s-au format din unităţile de grăniceri de elită, atunci cînd se pregătea o nouă „eliberare" şi „transformări social-politice radicale". Din raportul secţiei politice a trupelor de grăniceri din regiunea Kiev, din 17 septembrie 1939, aflăm că batalioa­nele Osnaz abia formate sunt gata pentru îndeplinirea oricărei misiuni.

Ele au trecut primele graniţa în timpul „eliberării" Poloniei, Basarabiei, Bucovinei, Estoniei, Lituaniei, Leto­niei, Finlandei. Sarcina lor: să scoată din luptă prin lovituri surpriză posturile de grăniceri ale adversarului, apoi, acţionînd în faţa trupelor în ofensivă, să cucerească podurile, să taie legăturile de comunicaţie, să nimicească grupurile mici ale inamicului, să terorizeze populaţia. După ce unităţile Armatei Roşii depăşesc batalioanele Osnaz, acestea trec la curăţirea teritoriului, la neutralizarea elementelor indezirabile şi la nimicirea lor. Batalioanele Osnaz din NKVD sunt amintite în istoria oficială a trupelor de grăniceri (documentele Nr. 185, 193).

În a doua jumătate a anului 1941, cînd se instaurase sărăcia, Stalin n-a înfiinţat batalioane, regimente, divizii sau corpuri de armată de geniu, ci ZECE ARMATE DE GENIŞTI, care au răscolit cu săpăturile lor pămîntul între­gii ţări, organizînd un sistem de baraje şi obstacole greu de trecut. Insă în prima jumătate a aceluiaşi an, Stalin n-a format armate de genişti şi nici nu plănuia să le formeze, în prima jumătate a anului 1941, tovarăşul Stalin era ocupat cu alte probleme şi forma trupe cu altă destinaţie decît cea defensivă.

În  prima  jumătate  a  anului  '41, în NKVD  se  mai înfiinţează o Direcţie Generală, de data aceasta pur mili­tară: Direcţia generală a trupelor operative (GUOV). Stalin îl numeşte  ca  şef al  GUOV pe veteranul Osnaz-ului, Pavel Artemiev, care în acel moment ajunsese la gradul de general-locotenent. Noua Direcţie Generală se înscrie imediat în neobositul ritm stalinist. Are loc desfăşurarea de  trupe.  Unitatea  principală  de  luptă în  subordinea GUOV este o divizie de infanterie motorizată NKVD. Se vor forma zeci de asemenea divizii, iar efectivul lor va ajunge la sute de mii. Alcătuirea fiecărei divizii de infan­terie motorizată: un regiment (sau batalion) de tancuri, două-trei regimente de infanterie motorizată, un regiment de artilerie obuzieră şi alte unităţi. Efectivul fiecărei divizii de  acest fel era  de  peste  10.000  de  oameni.  Fiecare divizie nou creată este trimisă la graniţă. La graniţa apu­seană.  Să  fie  pentru  apărare? Nu. Dacă un tenisman aşteaptă lovitura adversarului, se aşează cît mai departe de fileu, ca să vadă mai bine în ce direcţie se îndreaptă lovitura şi să aibă timp să reacţioneze. La fel şi în caz de război: pentru respingerea loviturii, trebuie să te ţii mai departe de graniţă, ca să ai timp şi spaţiu pentru desfăşu­rarea manevrei defensive. Dar dacă tenismanul pleacă impetuos  la  fileu  (divizia  de  infanterie  motorizată-la graniţă), n-o face nicidecum pentru apărare. La fileu este cea mai bună poziţie pentru a da o lovitură, dar cea mai proastă poziţie pentru a primi o lovitură.

Despre intenţiile ofensive ale cekiştilor depun mărturie şi regimentele de artilerie din componenţa trupelor NKVD. Tunurile de calibru mic şi mediu au foc razant şi de aceea sunt bune în apărare: prin foc razant, obligăm adversarul în ofensivă să se oprească, să se culce, să se ascundă sub pămînt. Dar cînd schimbăm rolurile şi atacăm, iar inamicul se apără în tranşee, tunurile ne ajută prea puţin: traiectoriile sunt razante, proiectilele zboară pe deasupra tranşeelor inamicului, fără să-i pricinuiască vreun rău. Atunci, atacantul are nevoie de obuziere. Obuzierele se deosebesc de tunuri prin traiectoria pro­nunţat curbă. Ele sunt bune pentru scoaterea trupelor inamicului din tranşee. Dacă ne vom pregăti pentru un război ofensiv, vom produce obuziere, pentru un război defensiv vom produce tunuri. Fireşte, prevăzînd un război defensiv, vom dota cu tunuri trupele de luptă, nu pe cele de pedepsire.

Pe teritoriul sovietic nu mai erau necesare divizii de pedeapsă cu armament greu ofensiv: răzmeriţele şi răs­coalele erau demult înăbuşite: Mahno şi Antonov nu mai ameninţau cu răscoala întregii Rusii, în noile teritorii cotropite în conformitate cu pactul Molotov-Ribbentrop, doi ani a domnit teroarea, dar nu s-a făcut apel la tancuri şi obuziere; în caz de maximă urgenţă a intervenit Armata Roşie, îndrăznesc să presupun că diviziile de infanterie motorizată NKVD s-au înfiinţat în prima jumătate a anului 1941 pentru invazia Germaniei pentru situaţia cînd trupele Armatei Roşii vor înainta impetuos, neîncurcîndu-se în lupte prelungite şi lăsînd în urma lor garnizoane întregi şi unităţi încă nezdrobite de-ale inamicului. Iată! împotriva lor sunt necesare diviziile de pedeapsă puternice, bine înarmate. Dacă există şi alte opinii, sunt gata să le ascult şi să le combat. Vă rog să nu abordaţi versiunea defensi­vă! Într-un război defensiv, diviziile de infanterie motori­zată NKVD, puternice, mobile, echipate cu grijă şi bine înarmate nu au ce căuta, cum n-au avut ce căuta la sfîrşitul războiului diviziile de pedeapsă SS după intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Germaniei. 

Prin invazia de la 22 iunie 1941, Hitler i-a anihilat pe tanchiştii şi pe artileriştii sovietici. Direcţia generală a trupelor operative NKVD s-a dovedit cu totul neputincioasă în războiul de apărare. La numai patru zile de război (după alte informaţii, la două), Stalin îl ia pe Artemiev de la GUOV, lăsînd direcţia fără cap. 

După 1941 nu s-au mai înfiinţat divizii de infanterie motorizată NKVD, iar cele existente au fost prefăcute în divizii obişnuite de infanterie ale Armatei Roşii. Astfel: a 8-a MSD17 a NKVD este transformată în a 63-a SD18 a RKKA (mai tîrziu a 2-a de gardă), a 13-a MSD a NKVD devine a 95-a SD a RKKA (mai tîrziu a 750-a de gardă), a 2l-a MSD a NKVD este transformată în a 109-a SD a RKKA. Au trecut din componenţa NKVD în RKKA douăzeci şi nouă de divizii.
(general-maior V. Nekrasov, VIJ, 1985, Nr.9, pag.29). 

În războiul de apărare este necesară infanteria obişnuită, nu de pedeapsă. Dar iată că în 1944 Armata Roşie şi, după ea, NKVD au ajuns în Europa Centrală şi au instaurat puterea munci­torilor şi a ţăranilor, dreptatea socială şi celelalte „binefa­ceri". Şi nu trebuie să ne gîndim că mecanismul edificării vieţii fericite a luat fiinţă în 1944. Nu, Stalin i-a dat naştere înainte de invazia germană. Pur şi simplu, Adolf Hitler nu i-a permis lui losif Stalin să se folosească de acest mecanism înainte de 1944, ba încă l-a şi uzat într-un asemenea hal încît viaţa „fericită" a reuşit să se instaureze numai în cîteva ţări ale Europei, nicidecum importante şi nu pe vecie.


va urma